El va fi noul număr „10” la Steaua?** Reghe a venit cu o soluție surpriză! Unul dintre cei mai lăudați jucători, reprofilat
Laurențiu Reghecampf caută cea mai bună soluție pentru numărul „10”, acel jucător care să joace în spatele vârfului în sistemul 4-2-3-1. Până acum, antrenorul Stelei a testat variantele Raul Rusescu și Tibi Bălan, însă doar primul a dat randament pe acea poziție.
La partida cu Zestafoni, Reghecampf l-a testat pe acea poziție pe Florin Costea, jucător care a impresionat în această vară cu atitudinea sa. Cum Rusescu a fost odihnit, tehnicianul Stelei a avut ocazia să-l teste pe Florin Costea pe postul de mijlocaș ofensiv.