FCSB a reușit să vândă mulți jucători tineri în străinătate, pe bani mulți. Cele mai recente exemple pot fi Dennis Man și Olimpiu Moruțan. Acum, fostul mare internațional Ilie Dumitrescu afirmă că următorul pe listă ar putea fi Ianis Stoica.
Dennis Man a plecat de la FCSB la Parma pe un transfer record pentru Liga 1, 11 milioane de euro. Mutarea l-a făcut și mai bogat pe Gigi Becali, iar italienii s-au arătat mulțumiți de jucătorul român.
Totodată, și Olimpiu Moruțan a plecat în Turcia, la Galatasaray, pentru 6,5 milioane de euro.
Ianis Stoica ar putea fi următorul produs de succes al FCSB, afirmă Ilie Dumitescu. Acesta îl cataloghează pe jucătorul aflat sub comanda lui Edi Iordănescu ca fiind un fotbalist cu un potențial foarte mare.
„Ianis Stoica e un jucător cu potențial foarte mare. Eu l-am întrebat pe Edi, am avut o discuție cu el și spunea că 9 se simte cel mai bine și asta joacă. De câte ori l-a băgat, a făcut o treabă foarte bună, dar eu consider că ar da un randament foarte bun chiar și mijlocaș de bandă sau inter. Acum nu știu capacitatea lui de efort, Edi lucrează cu el.
E un copil cu potențial, cu personalitate, cu maturitate în joc. S-a văzut imediat, a intrat, a avut personalitate, maturitate și a și marcat, ceea ce este rar. Ne gândim la jucători cu un statut important în Liga 1 și n-au cifrele copilului ăsta.
Eu cred că ar da un randament foarte bun chiar dacă ar fi inter sau mijlocaș stânga sau dreapta. Caută poartă, ia acțiuni individuale, cere foarte bine mingea în profunzime. Este un jucător cu mare potențial. Trebuie să muncească foarte mult și să aibă un progres”, a spus Ilie Dumitrescu la Digisport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER