Elevii lui Stoican, la primul meci din play-off în Copou. Ieșenii pot urca pe locul 4 cu o victorie cu Astra. „Această poziție a devenit o țintă pentru noi”
Elevii lui Flavius Stoican au avut un start perfect de an, cu trei victorii consecutive, după care s-au „tăiat”. Eșecul de pe teren propriu cu Viitorul, a fost urmat de altele două, cel din Gruia, cu CFR Cluj, respectiv eliminarea din Cupa României, astfel că moralul ieșenilor a avut de suferit.
CSM Poli poate întrerupe această serie negativă astăzi, în Copou, de la ora 18:00, în fața Astrei, formație în fața căreia a obținut patru puncte din cele șase în sezonul regulat. Având acest ascendent moral în fața fostei campioane, ieșenii speră să obțină primele puncte în play-off, cu atât mai mult cu cât un succes în Copou poate echivala cu urcarea pe locul 4.
„Astra va fi primită cu respect de către suporteri, pentru faptul că și-a apărat corect șansele în meciul cu Dinamo, dar vrem să câștigăm. Băieții au un pic moralul afectat după cele trei eșecuri consecutive, dar avem șansa acum să ieșim din pasa neagră cu o victorie. Trei puncte ne pot duce pe locul 4 în clasament, iar această poziție a devenit o țintă pentru noi”, a declarat președintele executiv al Iașiului, Adrian Ambrosie.
Acesta a făcut un apel la public să vină într-un număr cât mai mare la primul meci din play-off disputat în Copou. „Chiar dacă la ora meciului se anunță temperaturi scăzute, sper ca suporterii să vină alături de noi și să ne susțină. Este primul meci din istoria clubului pe teren propriu în play-off și ne dorim să-l câștigăm. Nu va fi deloc ușor, întâlnim o echipă valoroasă, care practică un fotbal frumos, dar sunt optimist că putem obține cele trei puncte. Avem și un ascendent moral în fața lor, am obținut patru puncte în sezonul regulat și sunt sigur că ne putem impune din nou”, a punctat Ambrosie.
Înaintea meciului de de astăzi de la Iași, de la ora 18:00, CSM Poli și Astra ocupă ultimele două locuri în clasamentul play-off-ului. Echipa lui Stoican are 20 de puncte, iar cea a lui Iordănescu are 22 de puncte.