Eliberat de Steaua, Florin Costea a intrat imediat în atenția unei campioane din Liga I:** „Foarte interesant, mi l-aș dori!” Condiția ca mutarea să se realizeze

Florin Costea s-a despărțit joi de Steaua, însă nu duce lipsă de oferte din partea formațiilor importante din Liga I. Dorit în trecut de FC Vaslui, atacantul este și în atenția fostei campioane Oțelul Galați, acolo unde Dorinel Munteanu așteaptă întăriri pentru a mai încerca un nou sezon fabulos. Problema este reprezentată de faptul că șefii clubului din orașul de la Dunăre refuză în continuare să elibereze banii câștigați de pe urma participării în Liga Campionilor.

„Este un jucător foarte interesant Florin Costea. Mi l-aș dori. Sunt și alți jucători pe care i-am dorit, dar știți că la noi bugetul e restrâns. De luni de zile nu mai am nicio speranță că se va rezolva sau când se va rezolva. Sper să intrăm și noi în normalitate, că acum nu este”, a spus Dorinel Munteanu pentru DigiSport.

Singurul gol marcat de Florin Costea pentru Steaua în campionat, în sezonul trecut, a fost reușit în meciul cu Oțelul de anul trecut (2-1).

Publicat: 17 08. 2012, 11:15
Actualizat: 17 08. 2012, 11:16