Eliberați de Mititelu!** Care a fost greșeala șefului Craiovei în cazul „Găman-Bărboianu”
Adrian Mititelu este aproape să primească lovitura fatală din
partea Comisiilor de soluționare a litigiilor în noul proces pe
care îl va avea cu Găman și Bărboianu.
Mai multe surse din cadrul Ligii au dezvăluit pentru ProSport că
finanțatorul oltean a anulat orice șansă ca jucătorii să se
întoarcă la Craiova, din cauza faptului că s-a grăbit să
înregistreze noile contracte la LPF înainte de a se decide
situația. Prin demersurile greșite, Mititelu a făcut ca noul
contract să fie nul încă din start!
Conform regulamentului înregistrat la FRF, în cazul în care un
fotbalist dorește să semneze cu un alt club, trebuie ca înțelegerea
cu fosta formație să fi intrat în ultimele șase luni, ceea ce în
cazul celor doi jucători nu era valabil.
„Mititelu trebuia să-i lase pe jucători să semneze cu o
altă formație, și apoi să înregistreze noul act la LPF. Așa dovedea
că s-au înțeles pe o altă perioadă, iar jucătorii trebuiau să se
întoarcă imediat la club, pentru că încălcaseră
regulamentul”, au dezvăluit mai multe surse din cadrul
Ligii Profesioniste de Fotbal.
Miza pe
dreptul de semnătură
Cu noile înțelegeri în alb depuse la LPF, Găman și Bărboianu
mizează în noul litigiu cu Mititelu, pe lângă litera din regulament
prezentată mai sus, pe data la care s-a semnat într-adevăr noul
contract și, automat, pe dreptul de semnătură la acea vreme.
„Problemele vor apărea când se va clarifica momentul în
care s-au semnat actele și cine avea drept de semnătură la acea
vreme: Mititelu sau Pițurcă”, ne-au dezvăluit apropiați ai
jucătorilor procedura pe care avocatul celor doi fotbaliști va
miza.
VARIANTE
Găman spre Olanda, Bărboianu spre Italia?
Declarați liberi de contract de către Comisia pentru Soluționarea
litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste, Valerică Găman și Ștefan
Bărboianu nu duc lipsă de oferte de transfer. Presa olandeză scrie
că imediat după ce au aflat verdictul dictat de comisie, oficialii
lui Vitesse Arnhem și-au îndreptat din nou atenția spre Găman,
fotbalist pe care au dorit să-l achiziționeze încă de acum trei
săptămâni. În ceea ce-l privește pe Bărboianu, acesta ar putea
ajunge și el într-un campionat puternic al Europei, Serie A, Parma,
fosta echipă a lui Adrian Mutu, fiind interesată de serviciile
sale.
Acuze
„E dezordine mare la Craiova”
Oficialii olteni au reușit să țină la echipă unul din jucătorii
care voiau să se despartă de Știința. Walter Lopez și-a primit
sumele restante și va rămâne în Bănie. „Mi-au plătit
datoria și nu am de ales, rămân. Aici e dezordine mare, pentru că
sunt câțiva jucători care susțin că nu au fost plătiți. Din punct
de vedere economic, sunt liniștit, dar surprins, pentru că se pare
că m-au plătit doar pe mine”, a declarat Lopez pentru un
post de radio uruguayan.