Elliot Grandin la Steaua? Vezi ce știe francezul
Pițurcă nu și-a anunțat oficial venirea la Steaua, dar lucrează
pentru noul proiect din Ghencea. După Dorel Stoica și Todorov,
steliștii ar putea rezolva al treilea transfer al verii. Francezul
Elliot Grandin, fost și pe lista Rapidului, este gata să-i lase pe
bulgarii de la ȚSKA Sofia pentru Steaua.
Conform Onlinesport, Victor Pițurcă îl place pe mijlocașul francez
pentru polivalența lui și a apelat la Florentin Petre ca să-l
convingă să vină în Ghencea. Sursa citată notează că mijlocașul nu
s-a prezentat la antenamentul de azi al bulgarilor.
Grandin, în vârstă de 22 de ani, s-a transferat în iarna la ȚSKA
dar nu s-a acomodat în Bulgaria, unde a marcat 4 goluri în zece
meciuri.
Fost în sezonul 2008-2009 la Olympique Marseille, unde a înscris 2
goluri în 16 partide, Grandin a mai fost aproape de România în
iarnă, când Rapidul părea că și-a asigurat serviciile jucătorului
de bandă. Negocierile s-au împotmolit și francezul a ales să
semneze cu fosta echipă a lui Ioan Andone, CSKA Sofia.
1 gol
a înscris mijlocașul de bandă pentru naționala Franței under 21, în
3 selecții
12000 de euro/lună
era salariul pe care Grandin l-ar fi primit în Giulești, dar pe
care, în cele din urmă, l-a refuzat
Probleme de comportament pentru Grandin
Presa din Hexagon a fost la curent cu oferta Rapidului, din iarna
trecută, însă a atras atenția asupra derapajelor acestuia.
„Își va găsi Grandin liniștea la București? Fotbalist
inconstant și cu probleme comportamentale, Grandin nu a reușit
să-și găsească o echipă franceză cu care să semneze. Astfel, fostul
jucător de la Marseille va ajunge la finalul acestei săptămîni în
România, pentru a se înțelege cu Rapidul”, scria, în
ianuarie, Ouest-France.
Cu ce scor se va termina urmatoarea partidă
de la CM? Pariază acum și poți căștiga un TV LED
Philips