Elvir Koljic, decisiv la Craiova şi la naţionala Bosniei. „E ceea ce ne trebuie şi ce ne-a lipsit anul trecut”

koljic

După cum a început acest sezon Elvir Koljic (25 de ani), Universităţii Craiova îi va fi foarte greu să-l păstreze pe golgheterul bosniac până la finalul acestui sezon, chiar dacă recent i-a prelungit contractul până în 2025.

Cel supranumit „Goljic” are 5 goluri în 4 meciuri în campionat şi o formă excepţională, manifestată şi la naţionala Bosniei, unde a fost titular în ultimul meci, cu Polonia, în care a obţinut şi un penalty. De altfel, pe adresa clubului din Bănie a sosit azi o telegramă pentru o nouă convocare la lotul condus de Duşan Bajevic, pentru partidele din octombrie, cu Irlanda de Nord (play-off pentru Euro 2021) şi cele cu Olanda şi Polonia, în Liga Naţiunilor.

Elvir Koljic pleacă de la Craiova pentru 15 milioane de euro

Forma lui Koljic nu este întâmplătoare, el a marcat cu regularitate în ultimii ani, fiind întrerupt numai de accidentările grave, care nu l-au ocolit nici la Lech Poznan şi nici la Universitatea Craiova. În rest, media bosniacului este de aproape un gol pe meci, atunci dând este la 100 % din potenţialul fizic. Practic, „Dragonul” a revenit acum la forma de acum doi ani, care l-a adus, de altfel, în atenţia clubului din Bănie. Avea 8 goluri în 7 meciuri la Krupa na Vrbasu, echipa care l-a repatriat după aventura nefericită din Polonia, când Universitatea a plătit 500.000 de euro pentru el grupării din Bonsia. La numai 4 zile după ce a sosit în Bănie, Koljic a reuşit un gol şi un assist pentru Mitriţă în derby-ul cu Dinamo. Şi-a menţinut media excelentă de goluri şi la Craiova până a intervenit acea accidentare gravă din februarie 2019, la naţionala Bosniei.

Operat în ţara natală, Spania (este născut la Valladolid), Koljic a revenit pe teren în septembrie anul trecut, dar a avut un alt ghinion, accidentându-se la spate într-un meci din Cupa României, cu FC Voluntari. Abia în play-off-ul stagiunii trecute a revenit la forma obişnuită, fiind om de bază în lupta oltenilor pentru titlu. A continuat şi în acest sezon, în care nu a punctat decât în meciul din Europa League, cu Lokomotiv Tbilisi. Koljic are toate calităţile unui „nouar” autentic: e marcator, punctează practic din oorice poziţie, inclusiv din lovituri libere, este foarte puternic, are viteză, lovitură de cap,  demarcare, crează culoare, primeşte mingea în orice zonă. Este un jucător complet, el justificând alintul „noul Dzeko”, pe care l-a dobândit în ţara natală. Se spune că finanţatorul oltenilor, Mihai Rotaru, nu concepe o despărţire de golgheterul bosniac pentru mai puţin de 15 milioane de euro.

Cristiano Bergodi: „Elvir Koljic e cel mai bun din România“

„Nu vreau să vorbesc prea frumos, de teamă că vine ghinionul. Dar eu zic că Elvir este un jucător foarte bun, important. Cred că poate ajunge la o cotă mare de goluri într-un campionat. Asta pentru că a început foarte, foarte bine. Sper că nu se opreşte aici. E unul dintre cei mai buni atacanţi, poate cel mai bun din România“, a spus antrenoru oltenilor, Cristiano Bergodi, iar oficialul Sorin Cârţu a completat: „Koljic e ceea ce ne-a lipsit anul trecut. Toţi antrenorii care au fost înainte,  Papură şi Piţi, acuzau lipsa unui atacant care fructifică, unul care dă o altă notă atacului poziţional. E ceea ce ne trebuie. Mă bucur pentru el, pentru forma lui, care se manifestă prin goluri care ne ajută. Poziţia asta, primul loc în clasament, i se datorează şi inspiraţiei lui din faţa porţii”.

  • 25 de goluri şi 7 pase decisive are Koljic, în 44 de meciuri la Universitatea Craiova
  • 32 de goluri şi 4 pase decisive în 52 de meciuri a avut Koljic la Krupa (Bosnia)
  • 4 selecţii are Koljic în naţionala Bosniei, un singur meci ca titular

 

Publicat: 22 09. 2020, 15:10
Actualizat: 22 09. 2020, 17:13