Ema Kone către șefii CFR-ului:** „Joc sau plec în decembrie!”
Pe lângă grija partidei cu Basel, Ema Kone (23 de ani) este
neliniștit și din pricina situației sale. Ivorianul prinde în
ultimul timp cu greu lotul de 18 și este decis ca la iarnă să își
caute o altă echipă. Asta și pentru că va intra în ultimele șase
luni de contract. „E o chestie pe care nu am înteles-o niciodată la
CFR.
Ei acum nu mă au în vedere, nu mai am șanse să mă impun, deși
știu ce calități am și ce pot. Când am jucat la Internațional mi-a
mers foarte bine, am putut să arăt ceea ce pot cu adevărat, nu știu
de ce aici nu merg lucrurile. Voi lua o decizie în decembrie cu
referire la situația mea, pentru că nu e bine ca un jucător tânăr
ca mine să stea pe bancă. Dacă situația rămâne așa, voi fi nevoit
să plec undeva unde să arăt valoarea mea”, a declarat Kone.
„E
presiune pe ambele echipe”
Ivorianul crede că partida cu Basel este deschisă oricărui rezultat
și că echipa sa are un avantaj deoarece cu un egal ar rămâne cu
avantaj la meciurile directe cu elvețienii. „Este un meci foarte
important pentru noi, pentru calificarea în Europa League. Este
obligatorie victoria atât pentru ei, cât și pentru noi. Avem șanse
egale, există însă presiune de ambele părți, pentru că fiecare din
cele două echipe vrea să se califice.
Ar fi bun și un rezultat de egalitate, deoarece mai apoi va
depinde numai de noi ce vom face cu Roma”, a mai spus Kone, care e
cu gândul și la Liga I. „A trecut doar prima parte a campionatului,
dar din păcate am pierdut multe puncte. Eu cred totuși că mai avem
șanse să le recuperăm, Trebuie să terminăm în forță turul pentru a
mai avea șanse la titlu”, a conchis ivorianul.
„Nu înțeleg de ce nu joc, nu mi s-a dat nicio explicație, dar
probabil antrenorul are alte preferințe. Deoarece nu joc aici, am
probleme și la națională”, Emmanuel Kone, mijlocaș CFR
Cluj
„E mai greu să joci cu Basel decât cu Roma sau Bayern, deoarece cu
echipele mari motivația este dublă. În plus, pe elvețieni nici nu
îi cunoaștem”, Emmanuel Kone, mijlocaș CFR Cluj
11 partide a
disputat Ema Kone în acest sezon pentru CFR (7 în Liga I, 2 în Cupa
României și 2 în Cupa României), fiind integralist într-un singur
meci
3 meciuri a
bifat ivorianul în ultimele 11 partide oficiale disputate de
CFR