Așa cum ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE, fundașul nigerian Ifeanyi Emeghara a purtat negocieri cu fostul său club Partizan Belgrad. Sârbii au trimis o ofertă pe adresa clubului roș-albastru, dar jucătorul Stelei a refuzat-o, scrie presa din țara vecină.
Este posibil ca Emeghara să ajungă în Serbia în vară când va deveni liber de contract, el având contract cu Steaua pentru încă șase luni. Nigerianul câștigă în prezent 150.000 de euro pe sezon, însă conducerea din Ghencea i-a propus prelungirea numai dacă acceptă să i se micșoreze salariul până la 100.000 de euro pe an. Emeghara a refuzat să-și prelungească înțelegerea cu Steaua, a anunțat site-ul allafrica.com
29 de partide a bifat nigerianul, în campionatul intern, în tricoul roș-albastru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER