Martinovic a rămas pe banca de rezerve și la meciul cu Pandurii, Levi evitând un conflict cu patronul, după ce acesta l-a criticat pe sârb imediat după jocul pierdut la Mediaș. Titular a fost Emeghara, care nu mai evoluase titular de patru luni.
Pentru că Geraldo era obosit și pentru că voia un fundaș de bandă care să susțină atacul și construcția jocului, Levi l-a ales pe Emeghara să joace fundaș dreapta. Nigerianul nu mai evoluase titular de la meciul din ultima etapă a sezonului trecut, cu CFR Cluj, din data de 21 mai anul curent! Atunci roș-albaștrii au învins cu 3-1 în deplasare. În vară, Steaua renunțase la serviciile africanului, dar Emeghara a avut acordul lui Levi să se antreneze cu echipa, astfel că el nu a ratat pregătirea de vară.
După ce Gabi Matei s-a accidentat grav, Mihai Stoica l-a adus înapoi pe fundașul nigerian ca să suplinească absența fundașului dreapta. Levi însă a mizat tot pe Martinovic, dar până la meciul pierdut cu Gaz Metan, când Gigi Becali l-a criticat pe sârb și acesta a fost demoralizat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER