Emeric Ienei analizează evoluția primelor 8 echipe din Liga 1
Emeric Ienei, una dintre somitățile fotbalului din România, este o persoană care nu are nevoie de nici o prezentare.
Opinia sa a fost apreciată de-a lungul timpului, iar la finalul acestui campionat nebun a analizat evoluția celor mai importante echipe din Liga I
1. CFR – “Felicitări, dar lupta adevărată se va duce în Europa”
La CFR s-au investit foarte mulți bani, ba chiar poate spune că s-au și irosit pentru ca această echipă de provincie să ajungă sus! Eu am un fix, să nu se schimbe jucătorii străini cu alți jucători străini. Dacă aș aduce jucători din alte țări, i-aș aduce pentru că sînt mai buni decît românii, nu ca să-i țin pe bancă, așa cum se întîmplă la CFR Cluj. Felicit conducerea pentru cîștigarea campionatului și pentru toate reușitele! Clujul cîștigă campionatul, după un tur pe care și-l adjudecaseră la o mare diferență de puncte față de locul secund. Vreau să precizez că nu ne interesează cine este campioană în România, pentru că acest titlu îl poate lua orice echipă, lupta adevărată se duce în Europa. Fotbalul este o delectare pentru cei care investesc, pentru pasionați, nu ar trebui să fie înconjurat de atîtea violențe și de presupuse aranjamente.
2. Steaua – „Jocul echipei suferă”
Eșecul Stelei din penultima etapă cu Dinamo i-a readus pe clujeni în prim-plan. Mi-a părut rău că au pierdut cu Dinamo, dar au demonstrat că se poate juca și fotbal adevărat. Nu spun că nivelul partidei a fost unul ridicat, ci doar că a fost un joc cinstit! Steaua este o echipă care dorește să rămînă în top, iar pentru acest lucru patronul a făcut foarte multe. Totuși, unele din acțiunile sale nu trebuie făcute în sport, pentru că nu-și au locul. El (n.r. – Gigi Becali) crede că banul poate face totul, însă lucrurile nu stau așa! Nu ar trebui să facă pe antrenorul, pentru că de asta plătește un antrenor de meserie. De ce să-l mai plătească pe acesta dacă vrea să facă el echipa? În plus, el aduce vorba de Dumnezeu, ba uneori se crede așa! Toți sîntem credincioși, iar el nu este cel mai mare credincios dintre toți. Doar eu știu cît de credincios sînt și nu arăt asta în public, însă Becali crede că Dumnezeu îl va răsplăti dacă lasă bani la Muntele Athos! Țin minte că acum ceva vreme a plătit lumina într-un cartier pentru că erau datorii foarte mari acolo, dar nu a făcut bine, pentru că a îndemnat oamenii la furt. Una este să ajuți oamenii după inundații și alta este să încurajezi infracțiunile. Cine nu își plătește lumina, trebuie să răspundă în fața legii! Revenind la echipă, sud-americanii Stelei sînt valoroși, dar nu sînt jucători cu nume. Le-a fost greu să se adapteze, pentru că România este mult diferită față de țările din care au venit. La Steaua sînt jucători pe banca de rezervă care ar merita să joace mai mult decît unii de pe teren. Aș vrea să concluzionez prin a spune că jocul echipei suferă! Eu sînt foarte trist că au pierdut campionatul.
3. Rapid – „Cel mai frumos fotbal”
De un an și jumătate mi s-a părut echipa cu cel mai frumos fotbal din campionat! I-a costat foarte mult lipsa de concentrare în meciurile cu echipele mici, a se vedea rezultatele cu UTA, „U” Cluj sau Gloria Buzău! Ei au o echipă foarte bună, care se poate implica fără probleme în lupta pentru titlu. De altfel, pe ei i-au măcinat schimbările de antrenori, care nu au făcut nimănui nici un bine. Un antrenor trebuie să aducă un echilibru la echipă, iar la Rapid numai echilibru n-a fost.
4. Dinamo – „O mulțime de probleme”
Nici nu știu de unde să încep, pentru că sînt o mulțime de probleme la Dinamo! Antrenorii, nemulțumirile acționarilor, toate și-au spus cuvîntul în acest sezon. Au fost patru-cinci antrenori de top la cîrma echipei din Ștefan cel Mare, dar acționarii nu au fost mulțumiți. Sînt de părere că Rednic a destabilizat vestiarul la începutul sezonului, iar acum tot la el s-a ajuns! Eu am ținut foarte mult la el ca jucător, chiar vreau să subliniez acest lucru. Un antrenor nu are voie să facă negocierile pentru aducerea unui jucător și nici nu are voie să se expună, pentru că, dacă jucătorii vor fi aduși așa, ei vor cere antrenorului dreptul de a juca. Și-n cazul acesta, ce s-ar întîmpla cu alcătuirea obiectivă a unei echipe? Pe de altă parte, vreau să felicit jucătorii pentru meciul cu Steaua.
5. Unirea Urziceni – „Mi-a plăcut cel mai mult”
Cel mai mult mi-a plăcut această echipă! Unirea a fost o formație mică, dar care a reușit prin echilibru să facă performanță, deoarece nu au existat scandaluri. Nu pot spune că sînt nume foarte mari la echipă, însă Dan Petrescu a reușit să-i așeze atît de bine în teren, încît a obținut maximul de la fiecare jucător. În același timp, le-a insuflat mentalitatea de învingători și așa au venit succesele. Bogdan Mara a avut o contribuție foarte importantă, iar la nivelul la care se află acum, este jucător de echipa națională! Ei au o șansă foarte mare în Cupa României, pot să cîștige un trofeu foarte important. Dar vor avea un meci foarte greu, pentru ca CFR va încerca să obțină eventul, iar ialomițenilor nu le va fi ușor!
6. Poli Timișoara – „Revelația sezonului”
Ei sînt revelația de anul acesta! Iancu a făcut treburi bune la Timișoara! Dacă nu se făceau niște greșeli la începutul campionatului, probabil ca erau protagoniști în lupta pentru titlu de la finalul sezonului.
7. FC Vaslui – “S-au lepădat prea repede de Munti!”
Au pornit bine în acest sezon, dar s-au lepădat prea repede de Dorinel Munteanu! Ei sînt una dintre echipele importante din România, care trebuie să aspire la o clasare cît mai bună în fiecare sezon.
8. Oțelul Galați – “Au avut un joc bun”
Mi-a plăcut foarte mult ca joc și ca organizare. Eu o echipă echilibrată, cu jucători valoroși în fiecare compartiment: Paraschiv la mijloc, Jula și Szekely în atac. Oricum, nu numele jucătorilor m-au impresionat, ci jocul întregii echipe gălățene.