Emil Dică, la un pas de un transfer la Nürnberg

Emil Dică este gata să părăsească Rapidul. Mijlocașul se află în vizorul celor de la Nürnberg, care oferă 500.000 de euro în schimbul transferului său!

Dică i-a încântat pe conducătorii grupării din Bavaria, după „dubla” manșă din Cupa UEFA, din sezonul trecut, atunci când nemții au ajuns în grupe în dauna bucureștenilor. De altfel, imediat după cele două confruntări europene, cei de la Nürnberg au demarat negocierile pentru achiziționarea mijlocașului, însă părțile nu au ajuns la nicio înțelegere. Deși între timp bavarezii au retrogradat, Dică a rămas în continuare pe lista lor de achiziții. Giuleștenii sunt gata să renunțe la fotbalist, mai ales că el nu a vrut să-și prelungească înțelegerea, care va expira în vara lui 2009. Dică a primit și o hârtie din partea clubului, conform căreia poate pleca în străinătate pentru suma de 500.000 de euro. Fostul piteștean a fost foarte aproape și în iarnă să se transfere la o echipă din Rusia, dar tratativele nu s-au finalizat. a declarat agentul FIFA, Florin Manea.

Publicat: 18 05. 2008, 21:06