Chindia lui Emil Săndoi, cinci meciuri consecutive fără gol primit în play-out-ul Ligii 1: „Jucătorii mă rugau să le dau liber, dar le-am spus asta!”

Arbitrul de rezerva Horia Gabriel Mladinovici alaturi de Emil Sandoi in meciul de fotbal dintre FC Arges si Chindia Targoviste, contand pentru Play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, miercuri 21 aprilie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Emil Săndoi, antrenorul Chindiei Târgoviște, s-a declarat mulțumit după victoria la limită cu UTA Arad, scor 1-0.

UTA Arad și Chindia Târgoviște s-au întâlnit în cadrul etapei a cincea din play-out-ul Ligii 1, iar dâmbovițenii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Paul Iacob, în minutul 62.

Chindia Târgoviște a bifat astfel al cincilea meci fără gol primit și este lider în play-out, cu 33 de puncte, având un avans de cinci puncte față de FC Argeș, a doua clasată.

Emil Săndoi, cinci meciuri consecutive fără gol primit pe banca Chindiei Târgoviște

La finalul partidei, Emil Săndoi a dat de înțeles că elevii săi au început să resimtă oboseala după meciurile dese disputate în play-out-ul Ligii 1. Acesta a dezvăluit că jucătorii i-au cerut o zi liberă, însă a explicat de ce nu poate să le-o ofere.

„Am făcut o figură frumoasă până acum, dar să știți că vrem să facem și în continuare o figură frumoasă, pentru că nu s-a terminat campionatul. Respectăm competițiile.

Am mai avut perioade bune. Și în primul meu an de antrenorat am avut vreo 13 meciuri fără înfrângere. După aceea, cred că am mai avut cu lotul de tineret o serie de vreo 17 meciuri fără înfrângere, dar nu mai știu dacă am avut cinci meciuri fără gol primit. În primul rând, este meritul jucătorilor. Mă bucur pentru ei și îi îmbrățișez pentru că au reușit să acumuleze antrenament de antrenament. Am o stimă și un respect deosebit pentru ei.

Mă rugau să le dau mâine liber, pentru că jucăm foarte devreme cu Gaz Metan. Le-am spus că mi-aș dori să păstrăm aceeași imagine și am spus să facem mâine refacere. Am băieți de mare caracter. Nu știu cât o să rămânem împreună, am 3 jucători împrumutați de la Viitorul și nu știu nici eu ce fac din vară”, a spus Emil Săndoi, la flash-interviurile de după meci.

Publicat: 01 05. 2021, 17:16
Actualizat: 01 05. 2021, 17:36