Emil Săndoi, exclus de pe lista Universității Craiova! Motivele pentru care Mihai Rotaru nu îi mai dă șanse ca antrenor în Bănie | EXCLUSIV

Emil Săndoi este unul dintre antrenorii în vogă ai Ligii 1, după ce a ajuns cu Chindia Târgovişte la 7 meciuri consecutive fără înfrângere, în urma victoriei cu 2-1 în faţa unei alte revelaţii a sezonului, Academica Clinceni. Se discută tot mai intens de revenirea lui Emil Săndoi pe banca Universităţii Craiova, în condiţiile în care Cornel Papură este din ce în ce mai contestat, din cauza rezultatelor slabe.

Mulţi dintre prietenii lui Săndoi, inclusiv Sorin Cârţu, preşedintele clubului din Bănie, îl propun, mai mult sau mai puţin direct, ca încuitor al lui Papură, pe cel care a fost 7 ani selecţioner al naţionalei de tineret.

Emil Săndoi are interzis la Universitatea Craiova! Mihai Rotaru nu vrea să audă de o revenire a antrenorului pe banca oltenilor

Însuşi Emil Săndoi s-a autopropus ca antrenor al Universităţii, chiar după ce a câştigat în faţa acesteia. „Am petrecut momente importante la Craiova, n-am fost un jucător oarecare. Am 15 campionate jucate, am câștigat cupe, m-am sacrificat. Acum în fotbal e posibil orice, dacă ar fi să revin, nu ar fi doar dorința mea. Orice jucător care a îmbrăcat tricoul acestei echipe își dorește asta, cu atât mai mult eu, care n-am trecut pe la Craiova ca gâsca prin apă”, a declarat Emil Săndoi după ce a câştigat cu 1-0 pe „Ion Oblemenco”, provocând demiterea lui Cristiano Bergodi, dar nu şi revenirea sa în Bănie, ci a lui Cornel Papură.

Emil Săndoi n-a gestionat situaţia când Mihai Rotaru a fost arestat

Numai că Mihai Rotaru nici nu vrea să audă de întoarcerea lui Săndoi pe banca tehnică a echipei din Bănie, chiar dacă Săndoi, alături de Sorin Cârţu, a avut o serie impresionată de 19 meciuri fără înfrângere, la mandatul din 2014-2015.

Mihai Rotaru nu a fost deloc mulţumit de modul cum a gestionat Emil Săndoi echipa din Bănie în perioada în care finanţatorul Universităţii a fost arestat preventiv, în finalul anului 2015, în „dosarul Oltean”, care tocmai a fost clasat recent de DNA.

Emil Săndoi, rămas atunci unicul antrenor principal, după ce Sorin Cârţu a renunţat la post, a avut rezultate modeste. A fost atunci singurul sezon în care trupa din Bănie nu a reuşit să prindă play-off-ul, iar din Cupa României şi din Cupa Ligii a fost eliminată din fazele incipiente. Emil Săndoi a fost înlocuit atunci de Daniel Mogoşanu şi Victor Naicu, cuplul cu care oltenii au încheiat sezonul respectiv. Ultimele rezultate ale lui Săndoi pe banca tehnică a Craiovei au fost: 0-4 cu Viitorul, 1-1 cu Timişoara, 0-2 cu FCSB, 1-2 cu Voluntari şi 0-1 cu Poli Iaşi.

Emil Sandoi si Aurica Beldeanu asista la meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si Gaz Metan Medias, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, disputat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 1 martie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Un alt motiv pentru care Săndoi nu are şanse să revină la Craiova este stilul său defensiv, care nu este agreat de finanţatorul oltenilor, acesta dorindu-şi o exprimare ofensivă, spectaculoasă, care să-i „vândă” jucătorii şi să atragă spectatorii la stadion, în momentul în care aceştia vor putea asista la meciuri.

Deşi a avut 19 meciuri fără eşec în 2014-2015, cu Cârţu şi Săndoi, Craiova juca în acea vreme cu o mie de spectatori în tribune, maniera de joc a juveţilor nefiind deloc pe placul fanilor.

Emil Săndoi le-a dat „calde” rivalilor de la FC U Craiova

În sfârşit, un alt motiv pentru care Săndoi nu mai este agreat la Universitatea este legat de declaraţiile despre rivala din oraş, FCU Craiova, considerate exagerat de „calde” de oficialii vicecampioanei. „Voi merge și la meciurile lui FCU. Aș antrena chiar și o echipă de Liga 2. Consider că promovarea lui FCU în Liga 2 este meritată. Ei oricum au defilat în Liga 3 și mă bucur din suflet că au promovat.

FCU trebuie lăsată să joace pe Ion Oblemenco, dar mai bine spus consider că trebuia lăsată de la început să joace pe acest stadon. La Liga 2 o să vedeți că vor avea meciuri cu spectatori mult mai mulți ca la Liga 1. Eu consider că nu mai este niciun motiv ca FCU să nu joace pe Oblemenco. Asta este normalitatea”, declara Săndoi în vara trecută, stârnind nemulţumiri în tabăra Universităţii Craiova, mai ales că era o perioadă în care suporterii echipei lui Mititelu îi vandalizaseră gardul casei, precum şi sediul afacerii lui Sorin Cârţu.

Publicat: 22 01. 2021, 21:23
Actualizat: 22 01. 2021, 22:28