Emil Săndoi, prezentat oficial la Chindia Târgoviște!

Emil Săndoi (55 de ani) este noul antrenor al Chindiei Târgoviște, iar dâmbovițenii l-au prezentat oficial prin intermediul rețelelor sociale, în cursul zilei de marți, 30 iunie.

Contractul antrenorului Viorel Moldovan (47 de ani) cu Chindia Târgoviște a expirat, iar conducerea clubului a decis să nu mai prelungească înțelegerea cu fostul internațional român.

Emil Săndoi, noul antrenor al Chindiei Târgoviște

În locul lui Viorel Moldovan, a fost numit în funcția de antrenor Emil Săndoi, ultima dată la FC Argeș, în perioada 2017-2019.

„Clubul Chindia Târgoviște anunță că a ajuns la un acord cu tehnicianul Emil Săndoi. Noul antrenor al echipei noastre va debuta oficial mâine, 1 iulie, la jocul din deplasare cu FC Voluntari. Emil Săndoi va fi secondat de Valentin Năstase. Le dorim mult succes și rezultate cât mai bune la Chindia Târgoviște!”, au scris reprezentanții Chindiei Târgoviște, pe pagina oficială de Facebook.

Emil Săndoi a mai antrenat Universitatea Craiova, Pandurii Târgu Jiu, echipa națională de tineret a României, FC Vaslui, Concordia Chiajna și FC Argeș.

Viorel Moldovan vine în sprijinul lui Emil Săndoi

Viorel Moldovan și-a luat rămas bun de la jucătorii Chindiei Târgoviște și chiar a purtat o discuție cu succesorul său, Emil Săndoi, căruia i-a transmis că dacă are nevoie de ajutor în ceea ce privește echipa Chindia Târgoviște îi stă la dispoziție.

„Am şi vorbit cu Săndoi. Le-am spus-o şi băieţilor să îl ajute şi să fie alături de noul antrenor, să îl sprijine şi să joace să câştige meciuri, asta e esenţial pentru un antrenor, să facă rezultate.

Nu sunt genul de om care să fie ranchiunos, face parte din meseria noastră, dacă pot să îl ajut cu ceva, îl ajut cu mare drag. A fost prea bine doi ani de zile şi m-am simţit excelent, am colaborat excelent cu conducerea de acolo”, a spus Viorel Moldovan, la Telekom Sport.

Publicat: 30 06. 2020, 14:37