Emoții cu Darko Zec! Vezi de ce ar putea pica transferul slovenului

Dinamo transferă greu. Ce negociază ziua pică seara. Așa s-a
întâmplat cu Năstăsie, care a fost prezentat pe site-ul oficial,
iar acum se pare că scenariul se repetă cu slovenul Darko
Zec.

Stoperul în vârstă de 21 de ani era așteptat azi la București,
însă, din cauza impresarilor, afacerea poate pica. Asta pentru că
un procurator din Serbia susține că îl reprezintă pe
internaționalul de tineret, dinamoviștilor
fiindu-le propus de către un alt impresar. Ieri, „câinii” încercau
să-i rezerve un bilet de avion uriașului de 1,94 m, mai ales că se
înțeleseseră cu cei de la Domzale pentru transferul jucătorului în
schimbul sumei de 100.000 de euro achitabili în două rate. Acum
„câinii” așteaptă ca cei doi procuratori să se înțeleagă pentru
comision, altfel tranzacția va pica.

Publicat: 02 08. 2010, 09:10
Actualizat: 02 08. 2010, 09:14