Acuzată de restul competitoarelor că nu merită să fie lider, având în vedere jocul pe care îl practică, trupa lui Mircea Rednic este apărată chiar de Dan Petrescu, adversarul de duminică al „câinilor”.
„Ne așteaptă cel mai greu joc de până acum. Dinamo, chiar dacă nu face spectacol, câștigă, ceea ce este cel mai important într-un sezon de 34 de etape. Sper să nu fim dezavantajați de arbitri duminică. Nu mi-e frică de asta pentru că nu‑mi aduc aminte ca Dinamo să fi fost avantajată în vreun meci din acest tur de campionat”, a declarat „Bursucul”. „Schimbăm niște jucători și tot batem“
Lăudat că face minuni cu lotul pe care îl are la îndemână, Dan Petrescu a ținut să precizeze că meritul este al fotbaliștilor. „Eu sunt mulțumit de ce am la dispoziție și, dacă la iarnă nu pleacă nimeni, veți vedea un Urziceni și mai puternic în retur. Nu e vina băieților că au costat mai puțin. Analiștii trebuie să observe mai întâi că Unirea este singura echipă care schimbă cel puțin trei-patru jucători la fiecare etapă și tot câștigă”, a afirmat antrenorul ialomițenilor.
Dacă învinge în „Ștefan cel Mare”, Unirea Urziceni va face schimb de locuri cu Dinamo în clasamentul Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER