Emoții pentru un nou „caz Iancu”. VIDEO | „La Viitorul nu aveau această presiune, depinde numai de ei!”. Cum vede Prunea lupta la vârf: duel în trei pentru titlu
This browser does not support the video element.
Fostul internațional Florin Prunea (49 de ani) nu vede o favorită certă la titlu, însă nominalizează trei echipe: FCSB, CFR Cluj și Dinamo. Prunea așteaptă cu mare interes meciul de joi dintre CFR și Dinamo, programat de la 21:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.
„Dacă ne uităm la începutul campionatului, parcă îți lasă impresia că nicio echipă nu era gata de start. Jocurile sunt extrem de echilibrate. Ați văzut ce a pățit CFR-ul la Botoșani, chiar și la Iași, chiar dacă a învins.
Nu cred (n.r. – că FCSB este principala favorită). Cred că și CFR și Dinamo… Eu cred că Dinamo arată mult mai bine decât în trecut, ca valoare. Nu va mai fi ca anul trecut, când Steaua a avut cea mai bună echipă. CFR este o echipă pragmatică. Chiar dacă nu are o evoluție extraordinară, câștigă prin calitatea jucătorilor și tactica cu care Dan Petrescu ne-a obișnuit și la Urziceni.
Vom vedea după partida de astăzi. E prematur să spunem cine este favorită la titlu, dar cred că astăzi vom avea parte de o partidă bună. Se vor întâlni două echipe foarte bune și după acest meci ne vom face o idee despre forța celor două echipe. Va fi un duel interesant între Nascimento și Nistor, să vedem cine a avut de câștigat sau de pierdut din acest schimb„, a declarat Prunea la ProSport LIVE.
Florin Prunea crede că pentru Dragoș Nedelcu și Romario Benzar va urma o perioadă dificilă de adaptare, despre fundașul dreapta spunând că se află în scădere de formă față de sezonul trecut: „Cu siguranță, mai ales că nimeni nu are răbdare aici. Vii, ai presiunea aceasta din partea celor care au investit. Vii într-un alt grup, schimbi mediul total, la Viitorul nu era această presiune. Depinde numai de ei. Sunt doi jucători tineri, de mare viitor, care trebuie să confirme. Benzar a confirmat, dar cred, totuși, că este într-o scădere ușoară față de ce ne-a obișnuit anul trecut”
Prunea s-a referit și la aducerea lui Cătălin Golofca de la FC Botoșani, despre care crede că stilul de joc al vicecampioanei en titre îi poate pune probleme: „L-am văzut aseară. Și cu lucruri bune și mai puțin bune. Se vede că nu este integrat. La Steaua este altceva. La Botoșani avea spații, aici este altceva. Trebuie să intre în combinații cu colegii lui și se vede că are probleme. Aseară a făcut o partidă bună, iar suporterii l-au aplaudat. Sunt curios să văd cum se va descurca în jocul colectiv, la Botoșani era jucător numai de contraatac„.
Cât despre meciurile echipelor FCSB și Viitorul, din play-off-ul Ligii Campionilor, respectiv cel din Europa League, Prunea a afirmat: „Greu, foarte greu. Steaua, dacă va evolua cum a făcut-o aseară, nu va avea nicio șansă. Dar sunt sigur că va fi cu totul și cu totul altă partidă, cu mulți suporteri, cu presiune destul de mare, dar trebuie să te autodepășești când joci cu Sporting. Pentru Gică nu este un moment prielnic pentru o asemenea partidă. El a câștigat anul trecut, iar acum totul vine ca un bonus”.
Prunea a fost miercuri la Arena Națională pentru a urmări meciul dintre fosta sa echipă, CSM Poli Iași, și FCSB, scor 1-1, și spune că l-a remarcat pe portarul croat Ivan Kelava.
„Am fost să văd jocul, dar, din păcate, nu m-am întâlnit cu nimeni, pentru că nu prea mai cunosc pe nimeni. În afară de Cristea, Frăsinescu, Bădic și copiii care sunt acolo. Este o echipă nouă și e bine că a scos un punct muncit. Cu destul de multă șansă, cu lucruri bune. Portarul mi-a plăcut foarte mult. Ambii portari sunt foarte buni, atât Kelava, cât și Koselev. Steaua a avut foarte multe ocazii și, culmea, pe final, la ocazia mare a lui Spătaru, puteau să și piardă”, a completat Prunea.