*Cadu va rata turul semifinalei Cupei, cu Astra, și derby‑urile din Liga I cu Steaua, Dinamo și Rapid dacă la Apel nu i se va reduce pedeapsa, dar a ajuns „vedetă” în The Guardian.
Ricardo Cadu a ajuns pe prima pagină a celor mai importante ziare din lume. Intervenția căpitanului lui CFR la Milanov a generat una dintre cele mai șocante imagini din acest sezon al Ligii 1, iar media din Occident a alocat spații importante acestui accident nefericit.
Dacă în ultimii ani CFR a uimit Europa prin rezultatele obținute, de această dată ardelenii au intrat în atenția tuturor printr-un incident negativ.
„Căpitanul Clujului a fost suspendat pentru nouă meciuri, după ce și-a lovit un adversar în gură. Fundașul nu și-a calculat bine timingul și a ajuns târziu la un duel în care Milanov a avut prim planul. În urma loviturii primite, fundașul bulgar al Vasluiului și-a pierdut cinci dinți. Cadu, care pe lângă suspendare va trebui să plătească și o amendă de 36000 de lire și-a cerut scuze pentru incident și a declarat că nu a avut intenția să își lovească adversarul„, scriu jurnaliștii de la celebrul ziar din Regat, care citează și reacția lui Iuliu Mureșan, de după aflarea verdictului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER