FC Botoșani a pierdut pe teren propriu, cu 0-1, în fața formației Steaua București iar la finalul partidei, atât antrenorul Leo Grozavu cât și conducătorii clubului au acuzat maniera de arbitraj a centralului Alexandru Tudor și în special neacordarea unui penalty la un fault în careu asupra lui Batin.
După ce au văzut rezumatul partidei și după ce au discutat cu foști arbitri, oficialii botoșăneni au ajuns la concluzia că Alexandru Tudor putea acorda trei lovituri de la 11 metri în favoarea echipei lui Leo Grozavu. „Am vorbit ieri cu Adrian Porumboiu și mi-a spus că am avut trei penalty-uri neacordate de Tudor în meciul cu Steaua. Unul la faultul în careu asupra lui Croitoru, altul la faultul clar asupra lui Batin și al treilea la hențul comis de Râpă în careu. Tudor s-a făcut că nu vede. Înaintea meciului am spus că am încredere în Alexandru Tudor dar ceea ce a făcut este incredibil”, a spus Valeriu Iftime.
Oficialii FC Botoșani vor face memoriu și vor solicita reținerea de la delegări a centralului Alexandru Tudor care nu este la primul meci în care îi dezavantajează pe roș-alb-albaștrii. În plus, aceștia vor solicita ca Alexandru Tudor să nu mai fie delegate la meciurile echipei FC Botoșani ținând cont de incidentul de la finalul meciului cu Steaua când l-a amenințat pe antrenorul Leo Grozavu.
Replica lui Adrian Porumboiu pune însă declarația lui Iftime într-o altă lumină. Râzând cu lacrimi, fostul arbitru a declarat pentru ProSport: „Nu i-am spus lui Iftime că a avut trei penaltyuri. Eu i-am zis că a fost o fază cu 3 iregularități, cum să dai trei penaltyuri Într-o singură fază!? Săracul Iftime n-a înțeles bine. I-am zis că la aceeași fază jucătorul Stelei îl lovește pe fotbalistul lui cu piciorul, apoi îl împinge cu mâna și după aceea sare și pe el!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER