Episod rar întâlnit la ultimele negocieri pentru un transfer la FCSB: „Domnul Becali nu poate să-mi dea câteva mii de euro să plec și eu în concediu?” Cum a ajuns Becali să-l controleze la buzunare pe un fotbalist din Liga 1 :)
Anatole Abang (21 de ani) nu va ajunge la FCSB din cauza pretențiilor financiare, pentru că a întârziat la negocierile cu Becali și Ionuț Luțu a primit referințe proaste despre el, dar a reușit să rămână în memoria lui Gigi Becali cu un episod amuzant petrecut în timpul negocierilor ținute la Palatul latifundiarului din Pipera.
Chemat de Becali de la Ploiești la București, Abang a ajuns cu două ore mai târziu decât ora stabilită cu omul de afaceri, iar acest detaliu l-a înfuriat pe finanțatorul FCSB, care a pus la cale o strategie prin care să-l facă pe african să refuze. I-a oferit un salariu prea mic, iar finalul discuțiilor a fost unul cu zâmbetul pe buze: „I-am oferit lui Abang un salariu pe care nu l-a acceptat. După aceea, pentru că a venit până acolo, l-am întrebat dacă are mașină. Mi-a spus că nu. L-am controlat la buzunare. ‘Ia ridică mâinile sus!’, i-am spus. A râs. L-am controlat și avea numai 120 de lei. I-am dat și eu 1500 de lei ca să ajungă până la Ploiești, pentru că acolo stă el”, a povestit Becali, la Digi Sport.
Deși Becali i-a transmis clar că nu-l mai vrea la FCSB, Abang tot a încercat să obțină o sumă de bani de la finanțatorul FCSB. În speranța că negocierile se vor relua după vacanță, camerunezul a avut o cerere atipică: „Înainte să plece, l-a întrebat pe MM, ‘dar, nu poate să-mi dea domnul Becali câteva mii de euro să plec și eu în concediu, după care ne înțelegem noi când mă întorc?”, a mai dezvăluit finanțatorul FCSB.