„Eram sigur că infatuarea lor o să-i coste la un moment dat!”** Ce replică i-a dat Negoiță unuia dintre managerii Stelei

„Câinii” își joacă viitorul acestui sezon în partida din sferturile de finală ale Cupei României împotriva celor de la CFR Cluj, meci care se ba juca miercuri de la 20:30 în Gruia.

Cei de la CFR au cerut arbitri străini pentru acest joc, însă cererea lor a fost respinsă.

Ionuț Negoiță a ținut să lămurească faptul că cei de la Cluj nu le-au cerut părerea celor de la Dinamo în legătură cu acest aspect.

El a mai precizat faptul că jucătorii „câinilor” vor avea o primă importantă înaintea acestui meci important.

„În meciul cu Viitorul am avut un gol anulat pe motiv de ofsaid, să nu mai zic la meciul cu Steaua. Nu știu de cen u s-a aprobat aducerea de arbitri străini. Cred că totul a fost la intimidare. Dinamo este în perioada de căutări, iar în retur sper să arate mult mai organizată echipa după pregătirea de iarnă. Suntem în construcție de ceva vreme și vom mai fi.

Azi s-au mai plătit o parte din salarii, vom avea și o primă pentru meciul cu CFR. Ne dorim să punem lucrurile în ordine, nu ne interesează ce face Steaua. Mă așteptam să piardă Steaua la Brașov. Eram sigur că infatuarea lor o să-i coste la un moment dat.” a spus Ionuț Negoiță la Digi Sport.

Acționarul lui Dinamo a ținut să îi dea o replică ironică unuia din managerii Stelei, care a spus că „este un personaj neterminat ce nu ar trebui să comenteze evoluțiile Stelei”.

„Dacă eu sunt neterminat, atunci el este terminat. O iau ca pe un compliment, sunt neterminat pentru că sunt tână și mai am multe de învățat în viață. Nu iau în serios când vorbim de oameni neserioși. Vorbesc cu cei care investesc și nu cei care trăiesc de pe urma fotbalului.” a mai spus acționarul lui Dinamo.

Publicat: 27 11. 2012, 17:15
Actualizat: 27 11. 2012, 17:16