„Erau pe perfuzii, ca un pacient despre care nu știam dacă va mai trăi!” Cele trei echipe remarcate de Ilie Dumitrescu înainte de startul play-off-ului. Cine ia titlul?

Play-off-ul Ligii 1 debutează în acest weekend, iar toate cele șase formații implicate speră că vor ocupa la final primul loc. Viitorul începe a doua parte a sezonului din postură de lider, însă avantajul oamenilor lui Gheorghe Hagi e unul fragil, în condițiie în care între primul și ultimul loc sunt doar 5 puncte în acest moment.

Ilie Dumitrescu are numai cuvinte de laudă pentru trei dintre formațiile implicate în lupta pentru supremație: Viitorul, Astra și Dinamo.

„Vom vedea o echipă a Viitorului care se va bate la titlu până în ultima etapă. Am vorbit personal cu Gică (n.r. – Gheorghe Hagi) și știu că a schimbat total strategia față de anul trecut, când echipa n-a mai avut rezultate în play-off.

Viitorul este acum o echipă care are niște principii clare de joc, automatisme, relații de joc, prestează mereu același fotbal, se vede că au o idee, dar și un plus de maturitate. În plus, arată foarte bine și fizic.

Va fi un play-off extrem de interesant și abia aștept să înceapă.

Apoi, este Astra, o echipă care era la perfuzii, cu probleme medicale grave, un pacient despre care nu se știa dacă va mai trăi și acum a ajuns la o serie de 7 victorii. De ce? Pentru că au jucători de valoare, experimentați, plus că la ei nu există presiune.

Și mai este Dinamo, o echipă care mi-a plăcut foarte mult, o formație care arată foarte bine, care se vede cu ochiul liber că este organizată. În plus, a crescut în agresivitate, nu mai sunt momente de respiro în joc, nu mai văd jucători care nu mai sunt concentrați în timpul meciurilor„, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.


 

Publicat: 11 03. 2017, 18:24
Actualizat: 11 03. 2017, 18:25