Eric:** „Datorie de familie”
Mijlocașul brazilian al Mediașului spune că secretul evoluției
bune pe care a avut-o împotriva „câinilor roșii” se datorează
unchiilor săi care l-au susținut din tribune.
Devenit „eroul” medieșenilor după ce a „îngenuncheat-o” pe Dinamo
sâmbătă, Eric spune că golul împotriva bucureștenilor a fost doar o
jumătate de datorie pe care o are față de rudele sale și că
cealaltă jumătate și-o va plăti în etapa viitoare, contra
Urziceniului. „La meciul cu Dinamo am avut o galerie specială,
unchii mei care au venit tocmai din Brazilia să mă susțină. Sunt
frații mamei și m-au văzut jucând pe viu pentru prima oară. Acest
gol l-am marcat pentru Edson, cadou pentru ziua sa de naștere care
este pe 2 octombrie, iar în următorul meci trebuie să marchez un
gol și pentru Lima, ziua lui fiind pe 13 octombrie. Trebuie să-i
împac pe amândoi, nu pot rămâne dator”, spune râzând Eric, care
joacă la Gaz din iarna anului 2007.
Vrea la Steaua sau la Rapid
Acesta mai zice că în fiecare lună cheltuie aproximativ 2.000 de
euro pentru a vorbi cu rudele din Brazilia. „Când sun în Brazilia,
uit să mai închid telefonul. Tariful este de un euro pe minut, în
medie cheltui 2.000 de euro pe lună pentru a vorbi cu ei”, mai
spune Eric. Cei doi unchi ai lui Eric, vizibil emoționați după
meci, au declarat că au planuri mari cu nepotul lor. „Eric este ca
Ronaldinho, va ajunge la Rapid, la Dinamo să nu meargă, că nu ne
place, dar cel mai frumos ar fi să se transfere la Steaua. Sau nu,
mai bine la Selecao de Romania, acolo să-l vedem”, spune
Edson.
A dat samba pe manele
„Coșmar” pentru
fundașii adverși pe teren, Eric (foto, în dreapta) devine un
adevărat artist când lasă echipamentul de joc. Brazilianul nu are
niciun trac să încânte audiența de la stadion cu câteva versuri din
„Pușca și cureaua lată”. „Am învățat să cânt manele și cântece
populare în autocarul echipei. La noi, în Brazilia, toți sunt
înnebuniți după samba, dar mie acum nu-mi place decât muzica
voastră”, a declarat Eric, care a fost dorit în vară de Ioan Ovidiu
Sabău la Timișoara.
Se iubește cu o handbalistă
Brazilianul se gândește să se stabilească în România și pentru că
are o relație de mai mult timp cu handbalista Cosmina Dancu,
medieșeană de origine, aflată sub contract cu Vâlcea, dar care
joacă sub formă de împrumut la Dunărea Brăila. „Deocamdată nu ne
gândim la căsătorie. Vom face însă acest pas, dar mai întâi vreau
să o duc la mine acasă, la Rio, să-mi cunoască familia. Poate la
iarnă, când e pauză și la handbal, vom ajunge în Brazilia”, a spus
Eric.