Steaua a pierdut al doilea meci din actuala stagiune de campionat, scor 0-1 cu Gaz Metan pe teren propriu. Precedenta înfrângere a fost consemnată tot pe Arena Națională, tot contra unei echipe din Ardeal, scor 1-2 cu CFR Cluj. Înaintea meciului, Reghecampf era încrezător la conferința de presă că Gaz Metan nu poate pune probleme în București.
După meci, Eric de Oliveira i-a întors declarația: „Cine e Steaua? E o echipă cu nume și atât!”. Ulterior, mijlocașul lui Pustai și-a nuanțat afirmația precizând că el și coechipierii săi nu au intrat cu teamă pe teren și că roș-albaștrii rămân în continuare favoriți la titlu. În opinia lui Eric, Pandurii este cea mai puternică formație pe care a întâlnit-o până acum.
„A fost un meci important pentru noi, mai ales că jucam în deplasare. Acum ne gândim la următoarea partidă. Ne-am gândit că putem bate Steaua. Cine e Steaua? E o echipă cu nume și atât. Rămâne favorită la titlu, Craiova poate pune probleme, iar CFR vine tare din urmă. Am intrat încrezători, am avut și puțin noroc și s-a văzut rezultatul. Domnul antrenor a creat schema care trebuia, noi jucătorii am făcut ce trebuie. Ne-a cerut să avem răbdare și când avem șansa să mergem pe contraatac. Ce trebuia să facem, să jucăm deschis și să luăm 5? Declarațiile dinainte de meci ne-au făcut mai puternici, le-am dat peste nas. Am tratat meciul ca și cum jucam cu echipa de pe ultimul loc. Obiectivul nostru este de rămâne în Liga 1, dar dacă tot suntem aproape de play-off de ce nu să nu tragem mai tare? Pandurii mi s-a părut cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o până acum”, a declarat Eric de Oliveira la ProSport LIVE.
Eric a vorbit și despre faza din minutul 54 atunci când Crețu a comis un fault în careu, intervenție în urma căreia s-a dictat un penalty ce avea să fie ratat de Boldrin. Adrenalina este singura explicație a gestului lui Crețu.
„Crețu a alunecat. Am vorbit cu el, mergem mai departe! Era 1-0 pentru noi, toată lumea voia să demonstreze mai mult, și-a pierdut un pic controlul”, a mai precizat Eric.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER