Eric, în tribune la Petrolul – Mediaș: „Mi-a fost dor de liniștea de acasă, de porc și de cârnați”

Eric de Oliveira a revenit în țară după accidentarea suferită în Arabia Saudită, la Al Ahli, accidentare care îl va ține pe tușă între patru și șase luni. Brazilianul a fost în tribune la Petrolul – Mediaș, unde și-a susținut fosta echipă.

În așteptarea cetățeniei, Eric spune că a dus dorul României: „Mi-au lipsit porcul și cârnații”

„Nu m-am așteptat după două luni să fiu iubit cum sunt acolo, lumea a făcut rost de numărul meu, îmi trimitea mesaje la toate paginile mele sociale. Mi-a fost cel mai dor de liniștea de acasă, din România. Am două săptămâni în care pot să rup tot, acolo mi-a fost dor de porc și de cârnați”, a spus Eric.

Eric nu a uitat nici de Pandurii, cu care a jucat în această toamnă în grupele Europa League, acolo unde a reușit și unul dintre cele mai frumoase goluri din carieră, împotriva Fiorentinei, într-un meci jucat pe Cluj Arena.

„Eu nu m-am ascuns că România e țara mea, mereu când am timp vin aici acasă. Le țin pumnii Pandurilor ca sa ajungă la obiectivul lor”, a mai spus Eric.

Eric va face în România o parte din recuperare.

 

Publicat: 12 04. 2014, 22:40
Actualizat: 12 04. 2014, 22:41