Eric se întoarce! Brazilianul e în lotul Viitorului pentru meciul cu FC Botoșani
Eric de Oliveira este gata să pună umărul la victoriile Viitorului. Gheorghe Hagi a anunțat că brazilianul are șanse mari să joace în meciul de la Botoșani, ultima partidă din această etapă, ce va avea loc luni, ora 20:30.
Eric de Oliveira nu a mai jucat la Viitorul Constanța de mai bine de două luni. Ultimul meci a fost cu Sănătatea, în Cupa României, pe 26 septembrie, în duelul pierdut cu 1-0. După acel meci, brazilianul a dispărut din lot. Antrenorul Viitorului se enerva ori de câte ori era întrebat de Eric. „O să joace când o să spun eu că este pregătit”, spunea Hagi despre fotbalistul care reușise să înscrie 5 goluri în primele 5 etape de campionat. Până la urmă s-a dovedit că cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1 avea ligamentul colateral intern rupt parțial. Iar tratamentul a fost foarte dureros, așa cum au dovedit fotografiile postate pe rețele de socializare.
Eric de Oliveira este în lot pentru meciul cu FC Botoșani
Eric de Oliveira este acum recuperat. Anunțul a fost făcut de Hagi, în conferința de presă organizată înaintea partidei.
„Eric e cu noi. Vom vedea dacă va fi apt de joc sau nu. Încă mai are de recuperat din punct de vedere fizic, să fie mai bine. Îl luăm cu noi, o să fie cu noi. Vom vedea ce vom decide până la meci”, a declarat Gică Hagi.
Viitorul are șansa de a urca pe primul loc
În tur, FC Botoșani și Viitorul au terminat duelul la egalitate, 2-2. Eric a înscris unul dintre goluri. Viitorul se află în acest moment pe locul 3 la două puncte de liderul CFR Cluj care înfruntă, în deplasare, pe FC Hermannstadt.
„Ne aşteaptă o săptămână grea, începând cu meciul de la Botoşani. O deplasare grea, un adversar care joacă un fotbal bun, agresiv, o echipă foarte puternică acasă şi sperăm să reuşim un meci foarte bun şi să ne întoarcem acasă cu un rezultat pozitiv, cu o victorie, suntem într-un moment bun şi sperăm să exploatăm acest moment. Dar sunt conştient că trebuie să facem un meci foarte bun ca să aspirăm la puncte, la victorie. E o echipă care îţi creează o presiune enormă acasă şi sperăm să rezistăm acestei presiuni şi să facem fotbalul nostru”, a mai spus Gică Hagi.