„Eroii nu mor** niciodată”
Ieri, pentru mai bine de o oră, galeria lui Poli a fost în doliu
pentru eroii decedați în decembrie 1989. Fanii s-au strâns în fața
Catedralei alături de cei care și-au pierdut copiii, frații,
surorile, părinții sau prietenii în urmă cu 20 de ani.
De acolo, au plecat într-un marș al tăcerii spre Cimitirul Eroilor,
îngenunchind în fața Operei din Timișoara pentru a spune „Tatăl
nostru” acolo unde se adunau la Revoluție zeci de mii de oameni. Pe
traseu, fanii s-au oprit pentru o jumătate de oră și la sediul
fundației A.L.T.A.R., unde au luat cuvântul mai mulți martori ai
evenimentelor care au marcat căderea regimului comunist în România.
„Cei aproape 500 de participanți și-au continuat drumul spre
cimitir, strigând «Libertate! Libertate»!”, „Păcat de sângele
vărsat” și „Cine este vinovat?”.
Marșul galeriei cu un steag al României decupat în mijloc și
îndoliat pe margini s-a încheiat la mormintele martirilor din
decembrie 1989, unde au fost lăsate mai multe coroane de flori.