Eroul lui Dinamo, reacție tragi-comică la final. „Anul trecut am avut sărbători foarte, foarte triste. Eu n-am copii acasă, dar colegii…”. Grigore se cere titular după golul cu Chindia
Ricardo Grigore a fost unul dintre eroii lui Dinamo la meciul cu Chindia (4-1). Fundașul „câinilor” s-a bucurat la final pentru reușită și spune că speră ca evoluția de miercuri seară să-l convingă pe Uhrin să-l păstreze în prima echipă a lui Dinamo. Internaționalul de tineret a oferit și declarația serii atunci când a vorbit despre problema restanțelor financiare, practic subiectul numărul 1 de discuție în vestiarul roș-alb.
„Nu ştiu că nu am copii acasă, nu am de întreţinut ca ceilalţi colegi, dar este puţin mai dificil în această perioadă”, a spus ușor amuzat Grigore, chiar dacă vorbea despre problema cea mai presantă la acest moment pentru fotbaliștii dinamoviști.
Eroul lui Dinamo, reacție tragi-comică: „Vrem sărbători fericite”
Fundașul în vârstă de 20 de ani susține că e nevoie de o injecție financiară pentru ca el și colegii săi să aibă parte de un sfârșit de an fericit și a amintit de tristețea care a marcat lotul roș-alb anul trecut.
„Sperăm că cu această victorie şi cele care vor urma să ne intre şi salariile şi să avem nişte sărbători fericite pentru că anul trecut, vă spun sincer, am avut nişte sărbători foarte, foarte triste.
Aveam nevoie de această victorie şi sperăm să o ţinem în continuare tot aşa şi să fim acolo, pe loc de playof. Sper să rămân titular şi să nu mai dezamăgesc, să îmi fac treaba cât mai bine pentru că mi-a fost foarte greu în această perioadă şi sper să nu mai ies din echipă”, a conchis Grigore la finalul partidei cu Chindia.