Eroul Mediașului din Europa se teme de CFR** „Nu ar fi rău un egal”
CFR o întâlnește mâine, la Mediaș, pe Gaz Metan, echipă aflată acum pe locul 12. Clujenii ar putea trece mâine, măcar pentru o seara, adică până la meciul de sâmbătă al lui Dinamo, pe primul loc în clasament.
Totuși, statistica pare să avantajeze gazdele. CFR Cluj nu a învins niciodată la Mediaș de la promovare, Pustai reușind să anihileze de fiecare dată eforturile ceferiștilor. Portarul medieșenilor, Răzvan Pleșca, este însă circumspect și spune că nu ar considera egalul un eșec.
„Nu contează că ei nu au câștigat niciodată aici. Nici noi nu câștigasem în Gruia, dar în tur am reușit. CFR e echipa de pe locul 2, deci una foarte puternică. Aș vrea trei puncte, dar nu pot spune că un egal ar fi rău”, mărturisește Pleșca.
„Avem emoții la retrogradare”
La patru puncte distanță față de prima poziție retrogradabilă, ocupată de FCM Târgu Mureș, medieșenii sunt convinși că trebuie să fie atenți pentru a nu juca în eșalonul secund din sezonul viitor. „De două luni ne tot pregătim, deci cred că suntem suficient de pregătiți la acest moment. Acum avem emoții la retrogradare. Avem un lot mai omogen decât în tur, dar am pierdut și mulți jucători importanți”, mai spune portarul de 29 de ani.
„Îmi pare rău că meciul se joacă la o oră atât de târzie, va fi foarte frig probabil. Dacă se juca mai devreme sunt convins că ar fi venit mai mulți oameni la meci”
Răzvan Pleșca, portar Gaz Metan Mediaș.
Articol scris de Mihai CINPOERU