Eroul Stelei din meciul cu Valencia a atins cifra magică!
Prima etapă a noului sezon a adus o bornă importantă pentru un jucător remarcabil al fotbalului nostru din ultimii 15 ani, adică din momentul debutului său pe prima scenă. Este vorba de meciul 300 pe prima noastră scenă pentru atacantul Andrei Cristea, de la CSMP Iași. El devine astfel al 142-lea jucător care atinge această onorantă bornă. Cele 300 de partide le-a împărțit la șapte cluburi după cum urmează: 35 la FCM Bacău, 52 la Steaua, 35 la FCU Poli Timișoara, 28 la Politehnica Iași, 68 la Dinamo, 29 la FC Brașov și acum 53 la CSMP Iași. Chiar dacă nu a jucat prea mult la Steaua, acolo a trăit vârful carierei, câștugând singurele trofee ale carierei sale, două titluri, și rămânând în memoria colectivă a microbiștilor români cu acea „dublă” spectaculoasă din meciul cu Valencia, care avea să contribuie la eliminarea puternicei echipe spaniole, în februarie 2005, din Cupa UEFA. Băcăuanul ar fi ajuns mai repede la acest număr, însă a lipsit aproape trei sezoane din Liga I, încercându-și norocul prin 2. Budesliga, serie C1 sau în prima divizie din Azerbaidjan.
În sezonul trecut abia înspre apropierea epilogului au existat numai doi jucători care au intrat în selectul club al celor cu peste 300 de partide în Liga I, mai întâi coechipierul lui Cristea, Frăsinescu, și apoi Croitoru (ACS Poli Timișoara).
CV
Andrei CRISTEA
Născut: 15.05.1984 (Bacău,BC)
Post: atacant
În Liga I (Divizia A)
Debut: 01.06.2002, FCM Bacău – Gloria Bistrița 2-0
2001-02: FCM Bacău 1 0
2002-03: FCM Bacău 11 1
2003-04: FCM Bacău 23 6
2004-05: Steaua 28 7
2005-06: Steaua 24 3
2006-07: FCU Poli Tim. 28 6
2007-08: Poli Știința Tim. 7 0
2007-08: Polit.Iași 13 6 (3p)
2008-09: Dinamo 8 2
2008-09: Polit.Iași 15 7
2009-10: Dinamo 29 16 (4p)
2010-11: Dinamo 11 4 (2p)
2012-13: Dinamo 20 1
2013-14: FC Brașov 29 8
2015-16: CSMS Iași 17 6 (1p)
2016-17: CSMP Iași 35 11 (4p)
2017-18: CSMP Iași 1 0
Total: 299 jocuri, 84 goluri (14 din penalty)