Escrocați la Mediaș**

Suporterii dinamoviști, care au primit sâmbătă 100 de bilete de
la clubul Gaz Metan Mediaș, îi acuză acum pe ardeleni că i-au tras
pe sfoară. „Câinii” spun că, în schimbul a 50 de lei bucata, le-au
fost vândute de către organizatori tichete false!

Fanii veniți de la București susțin că le-au fost vândute bilete
false și aduc în sprijinul acuzației chiar bucățile de hârtie, care
aveau – toate – același loc, același rând și același cod de bare!
Este vorba de rândul 1, locul 13, seria GZM, numărul 00039546. Până
și codul de bare este același la toate biletele: 000c3f3b47.

Coincidențele dubioase nu se opresc aici. Spectatorii
dinamoviști au fost introduși pe stadion nu prin turnichete (unde e
obligatoriu să introduci biletul), ci printr-o poartă lăturalnică,
acolo unde paznicii aveau grijă să rupă biletele cu partea care
conținea „amănuntele” stânjenitoare.

Horoba,
confuz

Suporterii echipei din „Ștefan cel Mare” nu vor să se oprească
aici și amenință că vor da în judecată clubul-gazdă.

La rândul său, Ioan Horoba, președintele celor de la Gaz Metan,
amenință cu tribunalul. „Poate că așa scria pe bilete, dar nu locul
și rândul contează, ci codul de bare. Ei aveau 204 locuri la peluza
destinată oaspeților. Să termine cu aceste lucruri! O să-i dau în
judecată, dacă nu se opresc. Ă‚știa sunt niște analfabeți, nici nu
știu să citească ce scrie pe bilete!”. Ulterior, șeful ardelenilor
a revenit, spunând că nu se pricepe și că „nu cred că are vreo
legătură seria”!

„Biletele au fost procurate de la ghișeul special amenajat
pentru noi, suporterii dinamoviști. Am observat că toate au aceeași
serie. Când am cerut explicații, am fost lăsați să intrăm în
stadion pe lângă turnichetele special amenajate!”, a declarat un
lider al galeriei dinamoviste de la Peluza „Cătălin Hîldan” prezent
la meciul de la Mediaș.

Dacă suporterii au dreptate, iar biletele au fost falsificate,
se poate considera că dinamoviștii au fost escrocați, iar statul –
păgubit de impozitul pe veniturile rezultate din vânzarea
tichetelor.

Eu nu știu, eu nu mă pricep, eu nu vând bilete! Nu cred
că are vreo legătură seria, dacă e aceeași, important e că s-a
intrat prin turnichete!

Ioan Horoba, președinte la Gaz Metan Mediaș

Moți, amendat pentru arbitrul
bruscat


Dinamovistul Cosmin Moți plătește scump faptul că a fost eliminat
după meciul cu Gaz Metan (0-1), când s-a dus la vestiare după
arbitrul Kovacs, pentru a-i cere socoteală. Fundașul a fost anunțat
ieri de șefi că este posibil să nu fie inclus în lotul pentru
meciul cu Panathinaikos, drept sancțiune pentru gestul său. În
plus, stoperul va plăti și o amendă de 2.000 de euro, penalizarea
fiind prevăzută în Regulamentul de Ordine Interioară al clubului.
Acționarii dinamoviști au fost atât de intransigenți cu fundașul
evaluat nu demult la câteva milioane de euro deoarece Moți nu e la
prima eliminare încasată fără motiv temeinic. Precedentul s-a
consumat la meciul cu Beșiktaș (2-1), din fosta Cupă UEFA. La un
penalty acordat pentru echipa sa, fotbalistul a acționat impulsiv
și l-a împins înspre vestiare pe fotbalistul eliminat, gest amendat
de către arbitru cu un cartonaș roșu.

Publicat: 28 09. 2009, 08:46
Actualizat: 28 09. 2009, 08:47