Eșec decisiv pentru Sinescu?**
Universitatea Cluj a continuat aseară seria minunilor în acest retur. Cu antrenorul Ionel Ganea pe bancă, „șepcile roșii” au produs o adevărat bombă și au reușit să câștige la Giurgiu (2-1), chiar în fața Astrei. A fost al treilea succes pentru „Ganez” ca tehnician al lui „U” în Liga 1. În urma eșecului neașteptat, Valentin Sinescu ar putea fi demis azi de la Astra.
„Toate meciurile din retur au fost urâte. Chiar dacă am bătut, n-am jucat nimic. Am câștigat pentru că am avut adversari slabi. O să vreau mâine (n.r. – azi) niște explicații din partea celor de pe bancă. Antrenorul și jucătorii își bat joc de eforturile celor care le plătesc salariile și care le pun la dispoziție toate condițiile. Cred că Valentin Sinescu are mai multe probleme, nu înțeleg de ce face echipa atât de prost. I-am spus din perioada de pregătire că sunt probleme. Echipa nu juca nimic, dar el spunea că e totul bine. Trebuia să iau măsuri atunci și să aduc un antrenor serios. Am avut încredere în el, dar și-a arătat limitele”, a spus patronul Ioan Niculae după jocul de aseară.
„E posibil să plec. nu vreau să fiu o frână!”
La rândul său, Sinescu a recunoscut că există probleme între el și jucători. „Conducerea trebuie să facă o analiză, pentru că e clar că echipa se află într-un blocaj. Cred că, după două înfrângeri consecutive, e clar că există o problemă de comunicare între mine și jucători. E posibil să plec, nu vreau să fiu o frână pentru acești jucători”, a declarat Valentin Sinescu, vizibil afectat de ultimele rezultate ale Astrei.