Eșecul „câinilor” de la Split le-a dat aripi gorjenilor: „O putem învinge pe Dinamo!”
Căpitanul echipei Pandurii Târgu Jiu, Mihai Pintilii, a
declarat, vineri, că își dorește să câștige partida cu Dinamo, din
etapa a III-a a Ligii I, nu numai pentru cele trei puncte puse în
joc ci și pentru a avea un moral mai bun.
„O victorie cu Dinamo ar însemna trei puncte dar și
moral mai bun, asta vine de la sine după o victorie. Dinamo are
forță în atac dar dacă suntem concentrați putem obține victoria.
Trebuie să fim conectați la joc, să dăm dovadă de unitate de grup
și forță. Putem juca de la egal la egal cu Dinamo, ne dorim să
câștigăm cele trei puncte. Ar fi prima victorie pentru noi de când
a început campionatul și prima victorie a echipei în fața celor de
la Dinamo la Târgu Jiu„, a spus Pintilii.
El a precizat că nu simte o presiune în plus pentru că
întâlnește formația Dinamo. „La fiecare meci dăm totul pe
teren și așa vom face și acum pentru că ne dorim victoria cu
Dinamo. Dar Dinamo este o echipă cu jucători cu nume și de valoare,
noi trebuie să fim mult mai atenți și mai concentrați pentru acest
meci. Nu e nici un fel de presiune asupra noastră la acest meci,
chiar deloc, trebuie să fim concentrați și să ne facem treaba bine
și cine va intra pe teren să dea totul acolo”, a mai spus
fundașul gorjean.
Echipa Pandurii Târgu Jiu întâlnește, duminică, de la ora 21.45,
pe teren propriu, formația Dinamo, într-un meci care contează
pentru etapa a III-a a Ligii I.