FCSB a câștigat la scor de neprezentare prima partidă din grupele Europa League cu Viktoria Plzen, dar în campionat lucrurile nu merg ca pe roate. Roș-albaștrii sunt pe locul 5, iar eșecul cu Viitorul din etapa trecută nu mai lasă loc de alți pași greșiți.
Enache, reprimit în lotul echipei după ce Gigi Becali îl ‘exilase’ în tribune, își avertizează colegii și spune că meciul cu Gaz Metan Mediaș din această seară trebuie tratat cu maximă seriozitate.
„Trebuie să revenim cu picioarele pe pământ. A trecut meciul cu Plzen, ne-am bucurat foarte tare. Băieții au făcut un meci extraordinar. Trebuie să revenim cu picioarele pe pământ și să facem un meci foarte bun cu Mediaș. Trebuie să ținem ștachetă acolo sus, să rămânem pe primele locuri. Sper să fim destul de maturi, de profesioniști și să ne gândim la meciul cu Mediaș, să facem un joc bun și să luam cele trei puncte. Avem un program foarte greu, cu multe meciuri importante, dar treubie să avem foarte mare grijă la primul meci, care va fi cu Mediaș. E important să câștigăm, apoi vom vedea ce va fi, o luăm pas cu pas”, a declarat Enache.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER