Eșecul de la Chiajna îi pune pe gânduri pe steliști: „Până acum se vorbea că vor câștiga titlul fără probleme…”
Concordia a oferit una dintre surprizele actualei ediții de campionat și a învins Steaua, prima victorie a formației din Chiajna în istoria confruntărilor cu roș-albaștrii.
Craiova are șansa acum, dacă o va învinge pe Astra, să egaleze la puncte echipa lui Reghecampf, iar lupta la titlu va fi relansată. Basarab Panduru, fost jucător în Ghencea, a subliniat jocul extrem de modest al steliștilor și i-a avertizat că obținerea titlului în Liga 1 nu este deloc o simplă formalitate.
„Dacă până acum se vorbea că Steaua câștigă fără probleme titlul, după seara asta poate îl câștigă, dar va avea mari probleme. Nu ai ocazii, un șut pe poartă în prima repriză, iar în a doua repriză nu ai ocazii de gol. Trebuie să te gândești ca te bate o echipă cu jucători precum Albu, Grădinaru, Ciobanu, Răducanu. Iar tu, contra unei asemenea echipe, nu ai o ocazie. Spune-mi mie o ocazie a Stelei! Nimic nu te făcea să crezi că cei de la Concordia pot câștiga meciul”, a declarat Panduru la DolceSport.