Essombe, atacantul pe care Rednic pariază, a trecut testele medicale. Ce șanse are să joace în „derby de România”

Marcel Essombe, atacantul camerunez de 27 de ani, a efectuat vizita medicală pentru Dinamo, dar nu va face parte din lotul „câinilor” pentru derby-ul cu Steaua, programat duminică seară, de la ora 21:00.

Adus la cererea lui Mircea Rednic, care îl urmărește de mult timp, vârful de culoare se anunță a fi golgheterul pe care trupa din Ștefan cel Mare îl caută de mult timp. Cel puțin așa crede „Puriul”, care a insistat pentru transferul său. Deocamdată, Essombe a trecut cu bine de testele medicale, iar în zilele următoare va semna contractul cu Dinamo. Meciul cu Steaua este, însă, prea din scurt pentru debut, acesta nefiind încă la 100% din punct de vedere fizic.

A făcut vizita medicală, mai are de făcut niște teste. Deocamdată nu este nimic semnat. Până nu e semnat contractul nu putem spune că este jucătorul nostru. E un jucător pe care noi ni l-am dorit, a venit.

Eu l-am urmărit în câteva secvențe, mi s-a părut un jucător interesant. Nu l-am putut vedea la antrenamente, a sosit abia ieri seară, iar azi a fost la vizita medicală. Probabil mâine o să-l văd la antrenamente„, a spus Ionel Dănciulescu, la DigiSport.

Atacantul a mai jucat la Pacy Valle-d’Eure, la Chateauroux și Creteil, echipă pentru care a marcat 3 goluri în 27 de meciuri sezonul trecut, în Ligue 2.

Publicat: 08 08. 2015, 09:04
Actualizat: 08 08. 2015, 09:05