Ionel Dănciulescu a revenit la Dinamo după ce contractul cu formația spaniolă Hercules Alicante i-a fost reziliat pentru o clauză de care jucătorul nu știa. Atacantul care a marcat 10 goluri sezonul trecut și a pus umărul la revenirea echipei după 14 ani în Primera Division, se declarat dezamăgit de comportamentul antrenorului Esteban Vigo, cel care l-a adus în Spania.
„Dacă nu era Esteban Vigo, eu nu plecam de la Dinamo! Cum mi-a mulțumit el pentru ce am făcut la Hercules? Nu mi-a dat nici un telefon că să mă anunțe că se renunță la mine! A fost dezamăgirea vieții mele! Nu mă așteptam să se întâmple așa! Nu sunt un tip care să acuze, dar sunt foarte supărat pe ei pentru că m-au mințit. Acum trebuia să fiu pe teren, să fiu apt 100% din punct de vedere fizic, nu să stau să recuperez pentru că nu am făcut pregătirea”, a spus Ionel Dănciulescu la emisiunea Ora exactă în sport de la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER