Comitetul Executiv al FRF a modificat data de disputare a etapei a III-a a Ligii I, ediția 2011-2012, pentru a mări perioada de pregătire a echipei naționale a României în vederea partidei amicale cu Argentina, programată la 10 august pe Arena Națională.
„Pentru o cât mai bună pregătire a meciului amical România – Argentina, programat miercuri, 10 august a.c., pe noua Național Arena din București, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis, în cadrul ultimei sale ședințe, din 20 iunie, să reprogrameze jocurile contând pentru etapa a III-a a campionatului Ligii I”, informează, miercuri, site-ul oficial al FRF.
Astfel, prevăzute inițial pentru sâmbătă, 6 august, partidele etapei a III-a se vor disputa în locul celor din runda a IV-a, respectiv la 13 august. În urma acestei modificări toate celelalte etape ale turului Ligii I au fost reprogramate.
Noua configurație a programului turului ediției 2011-2012 a Ligii I, este următoarea: etapa a III-a – 13 august; etapa a IV-a – 20 august; etapa a V-a – 27 august; etapa a VI-a – 10 septembrie; etapa a VII-a – 17 septembrie; etapa a VIII-a – 24 septembrie; etapa a IX-a – 1 octombrie; etapa a X-a – 15 octombrie; etapa a XI-a – 22 octombrie; etapa a XII-a – 29 octombrie; etapa a XIII-a – 5 noiembrie; etapa a XIV-a – 19 noiembrie; etapa a XV-a – 26 noiembrie; etapa a XVI-a – 3 decembrie; etapa a XVII-a – 10 decembrie; etapa a XVIII-a – 17 decembrie.
Campionatul 2011/2012 al Ligii I va începe la 23 iulie, iar etapa a doua este programată în 30 iulie.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER