‘Eu așteptam să semnăm azi,** dar nu știu cu cine își dă Stache mailuri’
George Copos a declarat că a dorit să semneze cât mai repede
contractul cu Lutz Stache pentru a asigura un viitor stabil
clubului Rapid. Copos spune că și-ar fi dorit ca tranzacția să se
fi realizat pănă de Crăciun pentru a se ști ce transferuri urmează
să fie făcute sau cine va sta pe banca tehnică a grupării
giuleștene. Copos afirmă că a fost foarte deschis în această
privință și că se aștepta ca Lutz Stache să semneze astăzi
contractul și o atacă voalat pe Ana Maria Prodan, despre care
insinuează că ar fi în spatele acestei nehotărări a investitorului
german.
„Nu s-a întâmplat nimic. Nu mai e vorba de a negocia
ceva. Lucrurile sunt clare. Eu am vrut să semnăm acel contract până
la Crăciun pentru că e foarte important să pregătim returul și să
aducem 2-3 jucători pe posturile deficitare. E foarte important să
decidem conducerea tehnică și să facem cantonamentul pentru retur.
Avem și jucători care termină contractul în iunie 2010, Marius
Constantin, Cesinha, sunt lucruri importante care trebuie puse la
punct. Trebuie să acționăm imediat. Noi am fost extrem de deschiși,
i-am pus la dispoziție în aceste 5 luni toată infrastructura și a
făcut rapoarte de audit pe probleme juridice, audit fiscal, nu
există niciun obstacol. Ar trebui să semnăm contractul, nu mai
putem tergiversa. Eu mă așteptam ca azi să semnăm contractul, nu
pot să știu eu acum ce relații are domnul Stache sau cu cine își dă
mailuri. Eu eram gata să semnăm și ieri. Nu mai putem să stăm 7
luni de zile. Rapid poate câștiga campionatul. Domnul Stache e
german, nu cred că nemții nu se țin de cuvânt. Probabil domnul
Stache mai vrea lămuriri, dar decizia e clară, noi vrem să facem
această tranzacție.”, a declarat George Copos la
gsptv.