În timp ce Gigi Becali îl anunță drept noul jucător al celor de la FCSB, conducerea CFR-ului îl redirecționează pe Bilel Omrani (25 de ani) spre China și susține, prin vocea lui Bogdan Mara, că va trece mult timp până ce atacantul francez va putea juca.
CFR și FCSB se luptă pentru Omrani și, în așteptarea unui verdict din partea Comisiilor FRF, directorul sportiv al campioanei Ligii 1 Betano vine cu lămuriri despre soarta vârfului. Indiferent de decizia luată în România, CFR e gata să facă recurs, iar o astfel de acțiune nu ar face decât să-l blocheze pe jucător: „Lucrurile sunt foarte clare pentru noi. Îi lăsăm pe cei care discută prin presă să spună ce vor ei. Dar noi o să clarificăm totul în câteva zile. Omrani este învoit oficial în acest moment și se află pentru câteva zile în Franța. Eu personal i-am cumpărat biletele de avion pentru Franța.
„Orice verdict se va da, se va face recurs! Indiferent de partea care este implicată. Acest caz nu se va termina într-o săptămână, două, pentru că se va face recurs, se va ajunge și la TAS. Și nu știu ce club va dori să semneze cu jucătorul în tot acest timp și să-și asume riscurile. Deci, va mai trece ceva timp până când Omrani va mai juca iar fotbal. Omrani nu va mai juca decât la CFR Cluj sau în străinătate”, a declarat Bogdan Mara, joi seară, la Digi Sport.
Deși Becali îl consideră deja înlocuitorul lui Alibec, Mara continuă să susțină că Omrani e, de fapt, aproape de Guizhou Hengfeng, echipa lui Dan Petrescu: „Într-adevăr a pierdut perioada de pregătire. Nu cred că o să mai vină. Eu cred că va pleca, se va transfera, mai ales că sunt discuții avansate pentru el. Varianta China a rămas în picioar, este una dintre variantele destul de avansate”, a mai punctat fostul atacant.
Citește și: Simona Halep este în turul 3 la Wimbledon 2018. Cursă de regăsire cu S(t)ai și Sa(r)i: prim set ca linia unei electrocardiograme, urmat de un finiș cu accelerația la podea și 10-0 la game-uri | LIVE BLOG
Citește și: Reacția Simonei Halep după primele probleme la Wimbledon! Cum a explicat momentele decisive ale partidei cu Zheng
Citește și: Halep merge mai departe pe filieră asiatică la Wimbledon 2018, împotriva unei jucătoare căreia îi place să facă ‘freestyle’ pe terenul de tenis. Este a treia adversară consecutivă de pe continentul galben pentru Simona
Citește și: Lecția de viață a unei mari campioane. Alexandra Dulgheru și momentul superb în care a găsit sprijin într-o vedetă a circuitului: „Nu aveam sponsor și m-a ajutat într-un moment greu, în care nimeni nu a făcut-o”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER