Antrenorul echipei CSM Poli Iași, Eugen Neagoe, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că nu se gândește decât la victorie în meciul cu ACS Poli, din deplasare, programat să se desfășorare luni, de la ora 18:00. Neagoe spune că elevii săi sunt pregătiți pentru jocul cu timișorenii și speră ca aceștia să fie concentrați, pentru a nu avea surprize în fața unui adversar incomod.
„Mergem la Timișoara să câștigăm toate cele trei puncte, pentru asta ne pregătim. Va fi un meci foarte greu, cu o echipă destul de bună, care a obținut rezultate bune în ultimele partide. A luat puncte importante în fața unor echipe foarte bune. De aceea nu cred că va fi ușor. Sper că și jucătorii au înțeles ce le cer eu și să facem un joc bun. Suntem pregătiți și mergem să luăm cele trei puncte”, a declarat Neagoe, care nu va conta pe Branko Grahovac, exclus din lot, Târșa și Danale, ultimii din motive medicale.
„Grahovac a fost exclus din lot și nu face deplasarea la Timișoara. Suntem profesioniști și trebuie să ne respectăm meseria. În rest nu mai avem probleme de lot, cu excepțiile vechi, Danale și Târșa”, a completat tehnicianul.
Chiar dacă echipa sa s-a pregătit doar pe teren sintetic în ultima perioadă, Neagoe nu se plânge: „Ne-am antrenat mai mult pe terenul sintetic. Asta este vremea în România și acestea sunt condițiile. La fel este și la alte echipe. Toate formațiile au probleme cu terenurile de antrenament. Suntem în februarie și asta e vremea la noi”.
Înaintea desfășurării etapei a 24-a a Ligii 1, ACS Poli se află pe penultimul loc, 13, cu 10 puncte, tot atâtea câte are și „lanterna roșie” ASA Târgu Mureș, iar CSM Poli Iași e pe locul 9, cu 26 de puncte. Cu o victorie, ieșenii își mențin speranțele la accederea în play-off.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER