Consiliul de Administrație al clubului FC Voluntari este decis sută la sută să încheie colaborarea cu Cristiano Bergodi, iar primarul Florentin Pandele deja le-a transmis oamenilor săi din club să caute un înlocuitor. Însă, i-a rugat pe oamenii săi de încredere ca antrenorul respectiv să fie unul cu experiență.
ProSport a aflat că în acest moment pe lista posibililor înlocuitori pentru Cristiano Bergodi se află numele lui Claudiu Niculescu, Dan Alexa, Gigi Mulțescu și Eugen Neagoe, cel din urmă fiind și pe placul primarului Pandele.
Însă, conform surselor ProSport lupta finală pentru postul de antrenor principal se va da între Gigi Mulțescu și Eugen Neagoe, deoarece Claudiu Niculescu nu are momentan toată susținerea oamenilor din Consiliul de Administrație, iar pe Alexa nu îl ia în calcul primarul. Dar, dacă totuși se va opta pentru soluția Eugen Neagoe, ProSport a aflat că fostul tehnician de la Hermannstadt nu vrea să i se considere că el ar prelua o a treia echipă în acest campionat.
Fostul antrenor secund al naționalei României dorește să i se ia în calcul faptul că nu a fost dat afară de la prima echipă antrenată în acest sezon, rezilierea contractului cu Dinamo fiind caz de forță majoră după ce a suferit un infarct în timpul meciului celor din ”Ștefan cel Mare” cu Craiova. Astfel că, ”Geană” vrea acum din partea FRF o derogare specială, considerând că în caz contrar i s-ar lua dreptul la muncă. Dacă unii antrenori sunt lăsați să mai pregătească echipe fără a avea licența PRO, folosindu-se de tot felul de tertipuri, Neagoe consideră că și în cazul său trebuie găsită o soluție.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER