Eugen Neagoe, antrenorul Astrei Giurgiu, s-a arătat dezamăgit de elevii săi, după înfrângerea usturătoare cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-4.
Sepsi Sfântu Gheorghe și Astra Giurgiu s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 18 din Liga 1, iar covăsnenii s-au impus cu scorul de 4-1, după golurile marcate de Kovacs ’11, Vașvari ’41, Gonzalez ’45 și Bajrovic ’75. Giurgiuvenii au punctat după un autogol al lui Tincu, în minutul 86.
La finalul partidei, Eugen Neagoe a explicat cum s-a văzut de pe margine jocul elevilor săi și a anunțat că Astra va mai transfera doi jucători în următoarea perioadă.
„Am început jocul foarte bine, am făcut prima greșeală și am fost taxați, iar după aceea greșelile au venit în lanț. Jucătorii au făcut greșeli de începători. Când nu ești foarte serios, când nu ai atitudine corectă, fotbalul te pedepsește. Le-am atras atenția jucătorilor mei că cei de la Sepsi sunt puternici, au avut o atitudine bună. E o victorie meritată, bravo lor! E un rezultat formidabil pentru ei, unul foarte prost pentru noi. Merită felicitări pentru modul cum au tratat acest joc.
Cu siguranță vor mai apărea doi jucători. Sper să nu fie târziu. În acest moment trebuie să ne gândim la următorul joc. Întâlnim campioana României, trebuie să ne batem.
(n.r. despre decizia de a nu-l titulariza pe Budescu) Asta a fost hotărârea pe care am luat-o împreună cu el. El a jucat 90 de minute și cu FCSB și cu Craiova. E o stare de oboseală în echipa noastră. Jocul l-am abordat foarte bine, până la primirea golului. Acel gol ne-a bulversat. Nu trebuia să se întâmple asta, dar s-a întâmplat”, a spus Eugen Neagoe, la flash-interviurile de după meci.
Arbitrul Sebastian Colțescu a revenit pe teren, după scandalul de rasism în care a fost implicat în Liga Campionilor, la meciul dintre PSG și Bașakșehir.
„S-a procedat foarte corect cu el, că a revenit în arbitraj. Mă bucur pentru el. Este un băiat care a muncit foarte mult să ajungă unde a ajuns. Chiar dacă astăzi m-a supărat puțin cu acel penalty care a fost ușor acordat. În rest, mă bucur pentru el că a revenit. Atunci cred că s-a făcut o prea mare discuție. El nu a avut nicio intenție. La cum îl cunosc eu, nu cred că s-a pus problema de rasism. Este un băiat foarte bine crescut”, a explicat Eugen Neagoe.
„Este un rezultat dureros. Am venit cu optimism pentru a scoate puncte aici la Sepsi, mai ales că au avut și ei ceva probleme de lot. Cred că am încercat să stăm un pic mai sus, să avem posesia mai mult, dar după un început echilibrat a venit primul gol și a venit o înșiruire de greșeli ale noastre. Nu am fost destul de concentrați. Nu mi-a fost mai greu că nu a fost Budescu pe teren (n.r. nu a fost titular). Este un jucător important, dar asta a fost strategia noastră astăzi. Toate meciurile sunt grele. Este o deplasare grea pentru noi, avem 4 zile să ne punem pe picioare, să mergem cu un moral bun, cu încredere și să obținem un rezultat favorabil acolo (n.r. cu CFR Cluj)” – Mihai Răduț, mijlocaș Astra
„Este un rezultat dureros. Am venit cu optimism pentru a scoate puncte aici la Sepsi, mai ales că au avut și ei ceva probleme de lot. Cred că am încercat să stăm un pic mai sus, să avem posesia mai mult, dar după un început echilibrat a venit primul gol și a venit o înșiruire de greșeli ale noastre. Nu am fost destul de concentrați. Nu mi-a fost mai greu că nu a fost Budescu pe teren (n.r. nu a fost titular). Este un jucător important, dar asta a fost strategia noastră astăzi.
Toate meciurile sunt grele. Este o deplasare grea pentru noi, avem 4 zile să ne punem pe picioare, să mergem cu un moral bun, cu încredere și să obținem un rezultat favorabil acolo (n.r. cu CFR Cluj)” – Mihai Răduț, mijlocaș Astra
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER