Eugen Trică revine la FC U Craiova, chiar dacă în vară declara că nu va mai antrena această echipă, după ce fusese demis.
Antrenorul de 45 de ani a fost dat afară după ce promovase trupa olteană în Liga 1.
Trică va fi pentru a treia oară pe banca tehnică a formației patronate de familia Mititelu. De asemenea, e omul care a reușit și promovarea FC U Craiova din eșalonul trei în Liga 2.
Vasile Miriuță se amuză de situația în care se află acum Eugen Trică în raport cu FC U Craiova, respectiv familia Mititelu.
Interesant e că Adrian Mititelu și-a făcut echipe de fotbal în închisoare. Totodată e cel care dictează totul la FC U Craiova, chiar dacă are de executat o pedeapsă de cinci ani după gratii.
„Mi-e simpatic Eugen, suntem prieteni. În primul rând, dacă a promovat atunci nu trebuia să-l schimbi. Trebuia să-i dai o șansă. A preluat echipa în Liga 2 și a făcut o treabă extraordinară. Îmi vine să râd pentru că am văzut declarația lui Eugen: În viața mea nu voi mai antrena Craiova.
Nu poți să zici asta. Cu siguranță a zis la nervi și el atunci. Știm cum e, în viață, unii dintre antrenori își mai calcă și pe onoare sau pe cuvânt și se duc și antrenează pentru că trebuie să antrenezi și n-au ce să facă. E ca în Lolek și Bolek (n.red. – râde). Probabil și Eugen și-a călcat pe mândrie și a zis: Ce-a fost, a fost!”, a spus Miriuță la Fotbal Look.
Oficialul lui Minaur Baia Mare vorbește despre tipologia antrenorului român dispus să-și renunțe la principii pentru șansa de a câștiga un salariu.
„Este inadmisibil. Nicăieri în lume nu se întâmplă așa ceva. De aceea sunt foarte puțini antrenorii care au o discuție ca de la bărbat la bărbat cu un patron. Pentru că majoritatea nu au câștigat bani în cariera lor de fotbaliști. Și atunci depinzi de ăia 5000 – 6000 care îți vin pe lună și te faci „ghiocel”. Ăsta e adevărul.
Nu știu ce contract a avut Stoican, dar eu nu lăsam niciun leu. Schimbi trei antrenori în câteva luni? Lasă-l pe Adi Mutu până în iarnă și după șase luni iei o decizie. Ce să facă și Adi Mutu în două luni de zile? Lasă-l până la iarnă și vezi lucrurile negative, pozitive, locul pe care este echipa, ce obiectiv ai avut în primele șase luni.
Nu îl dai afară, îl aduci pe Stoican și acum pe Eugen. Toată lumea e bulversată acolo. Aici este bătaie de joc”, crede Miriuță, care și-a amintit cum a fost și el demis de la Hermannstadt, după venirea impresarei Anamaria Prodan în conducere: „Îți dai seama cât de respectați sunt antrenorii la noi în România? Eu am pățit-o pe pielea mea, la Sibiu. I-am salvat, i-am luat de pe 11 și i-am dus pe nouă și după cinci – șase etape m-au dat afară. N-am fost compatibil cu noul patronat (n.red. – râde)”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER