Astăzi, Universitatea Craiova a înregistrat la LPF contractul încheiat cu Eugen Trică, informează Mediafax. Jucătorul oltean, revenit în Bănie după 10 ani, va putea juca pentru craioveni din etapa a șasea deoarece trebuie să mai ispășească o etapă de suspendare (din cele două primite), pentru că a incitat publicul din Ghencea la meciul cu Steaua.
"Ne-a grăbit să-i înregistrăm contractul astăzi (n.r. – vineri) la LPF pentru a putea să-și ispășească și ultima etapă de suspendare și să-l putem folosi din etapa a șasea. Durata contractului lui Trică este de un an de zile, dar la fel cum a spus și el, este hotărât să rămână la Craiova până când va lua un trofeu", a spus avocatul clubului craiovean, Dan Idita.
Miercuri, mijlocașul Eugen Trică s-a despărțit de CFR Cluj și a semnat un acord cu Universitatea Craiova pentru care a efectuat deja un antrenament, joi seară.
Partida Universitatea Craiova – Gloria Bistrița, din etapa a V-a a Ligii I, va avea loc sâmbătă, pe arena Ion Oblemenco.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER