Golul fabulos marcat de Mihalache cu un șut de la 40 de metri a fost suficient pentru o victorie italienească a Iașiului în meciul cu FC Brașov (1-0).
Iașiul continuă parcursul perfect din acest an în Copou. CSMS s-a impus la limită în fața Brașovului, scor 1-0 și a bifat al cincilea succes cosecutiv fără gol primit pe teren propriu în retur. Eroul meciului a fost stoperul Ovidiu Mihalache, care a macat unicul gol al unei partide cenușii cu un șut fabulos de la 40 de metri, direct în vnclu. Până la acea execuție de pus în ramă, meciul a fost unul anost, cu un fotbal confuz și fără niciun șut cadrat.
Și nici nu avea cum să fie altfel, din moment ce Iașiul a încercat să construiască la mijloc cu doi jucători defensivi, Crețu și Enescu, lipsa lui Onduku resimțindu-se din plin. Sesizând acest lucru, Napoli a schimbat sistemul din mers. L-a mutat pe Bole din stânga în mijloc, în spatele lui Golubovic, iar schimbarea a mai animat cât de cât jocul gazdelor. Ocaziile au apărut la poarta oaspeților spre finalul reprizei, dar Bole și Golubovic nu au nimerit ținta din poziții bune.
Repriza a doua a debutat cu golul incredibil marcat de Mihalache – șut în vinclu de a 40 de metri, iar la scurt timp Crețu a ratat de puțin desprinderea. Până la final, jocul a curs după același scenariu din meciurile anterioare. Nicolo Napoli și-a securizat apărarea prin introducerea a trei jucători cu profil defensiv, așteptând în „tranșee” atacurile oaspeților. Singurele emoții la poarta lui Grahovac le-au creat Ciocâlteu (69) și Liviu Ganea (88), utimul ratând ocazia meciului, șut peste poartă, singur în șase metri!
Finalul i-a găsit pe cei 7.000 de spectatori în picioare, suporterii Iașiului aclamând la scenă deschisă un nou succes al favoriților într-un retur unic în istoria fotbalului ieșean.
CSMS a strâns deja 34 de puncte, a urcat pe 9 în clasament și își poate îndeplini obiectivul dacă va gestiona cum trebuie „dubla” din Copou cu Rapid și Ceahlăul, ce urmează după deplasarea de la Botoșani.
CSMS Iași – FC Brașov 1-0 (0-0) A marcat: Mihalache (48) Spectatori: 7.000
CSMS: Grahovac – Voicu, Mihalache, Plămadă, Bădic (90 Braga) – Mitic – Ciucur (80 Ciucă), Enescu (86 Bosoi), Crețu, Bole – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.
FC Brașov: Iacob – Matei, Novakovic, Goian, Novak (78 Liviu Ganea) – Juric (59 Ciocalteu), Moraru – Aganovic, Cr. Ganea, Bencun (72 Țâră) – Constantinescu. Antrenor: Adrian Szabo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER