Europa e cu lupa pe Torje!** După Real și PSG, presa străină scrie că mijlocașul este urmărit de o altă MARE echipă! Cu banii ăștia, Dinamo ar ajunge în Ligă

Gabi Torje este jucătorul român despre care se scrie cel mai des
în presa din străinătate. Calitățile dinamovistului au atras
atenția mai multor cluburi cu nume din Europa, depășindu-l astfel
ca mediatizare până și pe Adi Mutu.

După ce presa din Franța a scris că Torje este urmărit PSG, cea din
Spania că este monitorizat de Real Madrid, iar cea din Rusia că
este aproape de Rubin Kazan, a venit rândul italienilor să anunțe o
altă trupă care este cu ochii pe „aripa” lui Dinamo.

„Calcionews24.com” anunță că mijlocașul în vârstă de 21 de ani este
urmărit de mai mult timp de Fiorentina. Șefii fostului club al lui
Adi Mutu sunt însă acum ușor tensionați după ce zvonurile că echipe
ca Real sau PSG sunt și ele cu lupa pe el.

Toscanii nu pot concura financiar cu cele două echipe, prețul
despre care se scrie fiind de 10 milioane de euro. Sunt însă
zvonuri, drumul până la o ofertă clară fiind destul de lung și
anevoios.

Publicat: 30 07. 2011, 18:23
Actualizat: 30 07. 2011, 23:29