După un start mai puțin reușit în Liga 1, Viitorul Constanța a început să strângă puncte în campionat, iar acum a ajuns la a treia etapă fără înfrângere.
Clubul de la malul Mării Negre le-a atras atenția francezilor de la PKFoot.com, care prezintă pe larg proiectul lui Gică Hagi de la academia sa de fotbal.
Sursa citată vorbește despre „Academia Gheorghe Hagi” ca despre „La Masia din Carpați”, aluzie la porecla primită de „Rege” în perioada în care era jucător (Maradona din Carpați) și notează asccensiunea fulminantă a clubului Viitorul în fotbalul Românesc.
Gabriel Iancu e considerat de francezi unul dintre cei mai buni jucători produși de Academia lui Hagi: „Internaționalul U19 a înscris deja trei goluri în noul sezon și se află pe radarul fostului club al lui Hagi, Galatasaray, dar și pe cel al lui Ajax Amsterdam, club aflat în permanentă căutare de tineri talentați”.
Bogdan Țâru, Ionuț Puțanu, Romario Benzar și Ionuț Vână sunt alte patru nume vehiculate de francezi pentru un transfer important în sezoanele viitoare, iar sursa citată amintește și de succesul grupelor de copii și juniori ale Academiei Gică Hagi.
„Luis Munteanu – noul Hagi?”
„Au câștigat Cupa Regiunilor (jucători născuți după 1998) învingând în finală Banat- Oltenia cu 7-0. Și-au mai trecut în palmares și Kinder Cup sau Hope Cup 2012, unde au terminat faza grupelor cu un golaveraj 25-0 și au câștigat cu 9-0 în fața școlii de fotbal „Gică Popescu”. Tânărul Luis Munteanu a terminat competiția cu 11 goluri. Să fie el noul Hagi?”, notează pkfoot.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER