EXCLUSIV** A PICAT varianta Legia pentru Pantilimon: „Oferta era pentru țările africane!” Ce alt portar din Liga I îi va lua locul
Formația poloneză Legia Varșovia a fixat ca termen limită ziua
de joi pentru ca Poli Timișoara să dea un răspuns în ceea ce
privește oferta de 1,5 milioane de euro pentru portarul Costel
Pantilimon. Așteptarea a luat însă sfârșit mult mai repede, Marian
Iancu anunțând că nu este interesat să-l vândă la gruparea din
capitala Poloniei.
„Oferta e mult sub valoarea jucătorului. E o ofertă pentru
țările africane. Poate cei de la Legia nu înțeleg ce înseamnă
fotbalul nostru în comparație cu al lor. Nu am primit nicio altă
ofertă pentru jucător”, a spus Iancu pentru ProSport.
În aceste condiții, fugarul lui FC Vaslui, Dușan Kuciak, devine
favorit pentru a semna cu Legia, același site sports.pl, dându-l pe
slovac drept următoarea variantă a polonezilor.